Andreea Bălan și George Burcea, dezvăluiri despre primele întâlniri: „Eu am ştiut că el este alesul”

Publicat: 01/10/2019 | 09:21

Andreea Bălan și George Burcea au făcut dezvăluiri din… intimitate. Cei doi îndrăgostiți și-au adus aminte de primele întâlniri și povestesc cum a început povestea lor de dragoste.

Totul a început acum câţiva ani, când Andreea Bălan filma clipul piesei „Rece”. George Burcea era un tânăr student pe atunci, iar el a fost primul care a simțit o conexiune.

„Eu fiind student în anul II la facultate şi bărbat fiind, eu am simţit o altă conexiune. Dar peste 1 an am început să vorbim… 7 luni asa. Am schimbat numerele de telefon”, au spus cei doi pentru „Acces Direct”.

Chiar dacă și Andreea Bălan a simțit „fluturașii” nu a dorit să înceapă o relație pentru că nu s-a simțit pregătită:„Eu am ştiut ca el este”, a spus blondina.

„Am pastrat legătura, am vorbit la telefon şi m-a invitat la piesele de teatru în care juca. Şi la un moment dat, când am simţit eu că gata sunt pregătită, am venit la piesa de teatru. Şi de atunci am actionat. Dar nici atunci nu i-am zis: tu esti alesul!”şi-a amintit Andreea Bălan.

„2015, terminasem facultatea de teatru, eram tânăr, efervescent, aveam tot viitorul înainte, m-a luat, m-a închis aici în casa cu gardul ăsta de 7 metri…”, a spus George Burcea.

„Când a venit la mine, prima noapte eu am tras obloanele… în buncăr, noaptea se trag toate obloanele… gardul are 4 metri, s-a speriat”, a continuat vedeta.

Andreea Bălan, mesaj emoționant pentru George Burcea cu o zi înainte de nuntă

Andreea și George se iubesc de patru ani, iar în acest timp au devenit și de două ori părinți. Cântăreața a ținut să-i mulțumească soțului ei și să-i transmită un mesaj de dragoste în mod public, pentru ca toată lumea să știe cât de fericită o face și cât de important este pentru ea. (CITEȘTE ȘI: ANDREEA BĂLAN I-A INVITAT LA NUNTĂ, DAR ACUM S-A RĂZGÂNDIT: ”NU DORESC BULUCEALĂ ȘI SĂ FIU STRESATĂ” + ”CEI DIN BISERICĂ SUNT ALEȘI PE CONSIDERENTE DE LOOK!”)

“Suntem de 4 ani împreună și am creat o familie minunată! George mi-a fost alături atât în momentele bune, cât și în cele mai puțin bune. Avem doi copii sănătoși și minunați iar nuntă noastră este o încununare a celor întâmplate. Sunt foarte fericită că am imbrăcat rochia de mireasă și astăzi, nu doar mâine, pentru surpriza pe care v-o pregătesc luni dimineață pe canalul meu de YouTube. O surpriză care spune povestea noastră, dar și a voastră și e dedicată special pentru voi toți cei care ați fost alături de mine atâția ani și m-ați încurajat în cele mai grele momente. Îți mulțumesc pentru tot sprijinul și iubirea oferită, George”, a scris Andreea Bălan pe Instagram.