Andreea Mircea a lucrat în studioul lui Smiley și lansează o mega-provocare pentru soțul Ginei Pistol. “Duet cu un delfin!” + Cum îl caracterizează pe artist

Publicat: 03/07/2023 | 23:40

Bucureșteanca Andreea Mircea are 38 de ani și, din vara lui 2022, s-a lansat într-o aventură neașteptată în sudul Turciei. În timpul unei vacanțe, a găsit ocazional oportunitatea unui job inedit în Antalya și s-a apucat de treabă: terapeut cu delfini. CANCAN.RO vă prezintă o poveste fabuloasă și, totodată, ce relație a avut femeia cu Smiley. 

Azi, lucrează într-un complex din apropiere de Belek, iar prin mâinile sale și ale colegilor trec o mulțime de copii bolnavi. Familiile lor visează că înotul celor mici alături de mamiferele marine le va aduce raze de speranțe în plus pe calea vindecării sau ameliorării a diferite afecțiuni, multe de factură neurologică.

”Am ajuns aici dintr-o întâmplare”

E un domeniu mai puțin cunoscut în România, adresat persoanelor cu dizabilități. Am ajuns aici dintr-o întâmplare, cu ocazia unui concediu petrecut în Antalya. Am cunoscut la un restaurant o doamnă terapeut în procedurile cu delfinii, am povestit despre activitățile fiecăreia din acel moment. M-a invitat să văd despre ce e vorba și mi s-a părut atât de interesant și fascinant, încât am decis imediat să dau curs propunerii de a lucra acolo”, relatează Andreea despre cum s-a trezit în mijlocul unei lumi aparte.

(VEZI AICI: SMILEY ȘI CONNECT-R S-AU BĂTUT PENTRU O FEMEIE. CULMEA, EA L-A ALES, ÎN CELE DIN URMĂ, PE MARIUS MOGA)

Mi-am luat un timp de două luni pentru a studia detaliile acestei meserii. Am vrut mai întâi să înțeleg situația. Apoi, am început să intru în apă cu delfinii și cu copilașii pentru a deprinde din mers în ce constau acțiunile unei ședințe de sonar”, a mai spus Andreea Mircea.

Chiar dacă lumea științifică e divizată în ceea ce privește efectul, dar și utilitatea reală a terapiei cu delfinii, mii de centre de acest fel funcționează pe întreg globul. Iar susținătorii ei vorbesc despre ”creșterea abilităților de vorbire și motricitate la pacienții cu afecțiuni de dezvoltare, fizice și emoționale, cum ar fi sindromul Down și autismul”, potrivit portalului dolphins-world.com.

”Copiii au o conexiune imediată cu delfinii”

Andreea rezumă că ”e vorba despre ultrasunetele emise de delfini și felul în care acestea acționează asupra creierului uman. Și, dincolo de aspectele medicale, pe care le stăpânesc specialiștii, aceste animale deosebite au darul de a-ți oferi și o stare de liniște, de bucurie. E motivul pentru care am întâlnit la ședințe inclusiv pacienți care sufereau de depresie, de anxietate, de fobii”.

În timpul unei vacanțe, Andreea Mircea a găsit ocazional oportunitatea unui job inedit în Antalya și s-a apucat de treabă: terapeut cu delfini

Spune că, în majoritatea cazurilor, copiii empatizează imediat cu delfinii, ”foarte puține sunt situațiile în care se tem. De obicei, imediat cum intră în apă, au o conexiune imediată și prietenoasă cu peștii. Iar asta ajută, evident, la procedurile de terapie. Se desfășoară mici jocuri, plus ședințele de sonar, în care zona comunicantă a delfinului se apropie de partea cerebrală sau de coloana pacientului. Urmează apoi câteva minute de liniște totală pentru ca sonarul să-și facă treaba”.

”Nu există terapie miraculoasă peste noapte”

Terapeuta lucrează îndeosebi cu cazuri din România, familii care vin special în Antalya pentru procedurile de la delfinariu. ”Sunt mulți care se așteaptă la rezultate spectaculoase și imediate, numai că nimeni nu garantează minuni. Nu există miracole peste noapte. Important este ca părinții să sesizeze fiecare nouă achiziție a copilului, oricât de mică, uneori chiar în timpul celor zece zile de tratament. În general însă, efectele se pot simți în următoarele luni. Am întâlnit situații în care părinții m-au sunat și mi-au spus că al lor copil s-a ridicat singur în picioare după opt ani de așteptare. Sau că s-a pus în fund după trei ani.

Există și posibilitatea ca această terapie să nu funcționeze în anumite cazuri. Depinde de la situație la situație. În general însă, toate tratamentele urmate de un pacient pot duce împreună la anumite rezultate, nu unul singur separat”, a mai precizat Andreea Mircea.

(NU RATA: CEARTĂ URÂTĂ ÎNTRE MAMA LUI SMILEY ȘI CRBL. DE LA CE A PORNIT TOT CONFLICTUL DEVOALAT ÎN EMISIUNEA LUI MĂRUȚĂ)

Andreea concluzionează că ”e o bucurie să văd cum copii cu afecțiuni dure progresează măcar un pas după ședințele din bazin. Exact pentru asta am acceptat această provocare, spre a încerca să ajut oamenii cu sprijinul delfinilor, care sunt și ei precum niște copii drăgălași și răsfățați. M-am lăsat purtată de valul vieții și mă felicit pentru alegere”.

„Am muncit opt ani pentru drepturile de autor ale artiștilor”

Înainte să pornească însă pe drumul din Turcia, Andreea a activat în România în domeniul drepturilor de autor rezervate artiștilor. ”Îi ajutam să intre în posesia acestor beneficii, gestionate de un organism dedicat în țară”, afirmă fata, care a intrat pe acest domeniu printr-o altă întâmplare: ”Am lucrat câțiva ani în studioul lui Smiley, unde am învățat foarte multe lucruri, inclusiv nevoia artiștilor de a fi reprezentați”.

Smiley și Gina Pistol au avut o nuntă de basm / Sursă Foto: Facebook

Smiley e genul de persoană pe care ai vrea s-o ai mereu lângă tine pentru a te inspira. Dincolo de statutul lui de vedetă, n-a uitat niciodată să fie om, înțelept și răbdător, ceea ce e foarte important pentru cei din jurul lui”, a precizat Andreea Mircea.

Andreei nu i-a scăpat din vizor nici recenta nuntă a lui Smiley cu Gina Pistol: ”Am fost plăcut surprinsă de întregul eveniment, de la ținute până la locație și modul cum s-au distrat. Le urez Casă de piatră”.

Și lansează o idee năstrușnică: ”Îl aștept oricând pe Smiley la o ședință de înot cu delfinii. Cine știe, ar putea face chiar un duet cu unul dintre ei! Ar fi interesant să-i auzi cum cântă împreună”.

4.000 de euro este costul aproximativ al unui pachet de terapie cu delfini, care conține 10 zile de ședințe a câte 30 de minute, plus sesiuni de fizioterapie sau hidroterapie.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.