Anunțul de angajare a devenit viral! Cât oferă o familie din Italia pentru postul de badantă

Publicat: 24/01/2024 | 17:55

Un anunț de angajare a devenit viral în mediul online, după ce o familia din Italia a prezentat o listă lungă de responsabilități pentru o badantă. În plus, salariul nu este deloc pe măsura cerințelor.

Citește și: CAZ IREAL ÎN ITALIA! PĂRINȚII UNUI ADOLESCENT AU FOST CONDAMNAȚI LA ÎNCHISOARE, DUPĂ CE I-AU APLICAT UMILINȚE TIMP DE 2 ANI. TOTUL A ÎNCEPUT DE LA DESTĂINUIRILE DIN JURNAL

Profesia de îngrijitoare este una foarte importantă. Mulți oameni vârstnici sau cu probleme de sănătate au nevoie de o atenție specială. Astfel că această slujbă poate fi una solicitantă. Dincolo de munca fizică, un astfel de job necesită și un efort emoțional.

Cât oferă familia din Italia pentru o badantă

Anunțul unui angajator din Italia a devenit viral, după ce acesta a întocmit o listă cu foarte multe responsabilități, iar salariul oferit nu este pe măsura cerințelor. Mai exact, persoana respectivă caută o badantă care să lucreze 6 zile pe săptămână, însemnând un total de 20 de ore de muncă pe săptămână. Din cerințele doritorului reiese faptul că munca nu va fi una tocmai ușoară.

Persoana pe care badanta trebuie să o îngrijească este în vârstă și are probleme grave de sănătate. În plus, angajatorul are și alte cerințe. Acesta nu dorește ca angajatul să se ocupe doar de vârstnic, ci să îndeplinească și alte treburi casnice. În lista prezentată de doritor, se regăsesc îndatoriri precum curățenia în casă, pregătirea meselor, dar și administrarea terapiilor necesare.

„Este o mare responsabilitate, deoarece nu este autonom.”, a remarcat utilizatorul care oferea postul, potrivit TuttoNotizie.

Deși suma cu cerințe este destul de lungă, salariul propus nu este unul tocmai atractiv. Pentru aceste servicii, familia persoanei care are nevoie de asistență, oferă 500 de euro/lună, adică puțin peste 4 euro/oră.

Mai mulți oameni au reacționat atunci când au văzut anunțul angajatorului. Cerințele acestuia și remunerația foarte mică au stârnit revoltă în rândul internauților.

„Lucrul absurd este că deja are mai mulți oameni care l-au salvat în lista de preferate. Dar dacă, doar pentru a face curățenie, în zona mea primesc cel puțin 8 euro/oră, de ce să merg acolo să lucrez mult mai mult și să iau jumătate?

Înțeleg dificultățile familiilor, dar atâta timp cât există cei care acceptă aceste condiții, lucrurile nu se vor schimba niciodată.”, a scris o femeie în mediul online.

În Italia, este o lipsă foarte mare de muncitori domestici. Țara are nevoie de aproximativ 68 de mii de angajați în acest domeniu, motiv pentru care guvernul a decis să ofere mai multe permise celor din afara Uniunii Europene.

Citește și: JOBUL PLĂTIT CU 3000 DE LEI PENTRU 5 ORE DE MUNCĂ PE ZI! TÂNĂRUL CARE ÎL PRACTICĂ SE LAUDĂ CU BANII: „FĂRĂ ȘEF, FĂRĂ BIROU”