Anunțul făcut de Raluca Turcan! Elevii vor merge gratuit cu orice mijloc de transport

Publicat: 29/05/2020 | 07:09

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, joi seară, că Guvernul a adoptat procedura detaliată prin care elevii pot beneficia de transport gratuit pe orice mijloc de transport doar pe baza carnetului.

”Am adoptat astăzi procedura detaliată care va permite elevilor să folosească, gratuit, transportul public pentru a merge la şcoală. Astfel, elevii vor circula spre şcoală doar pe baza carnetului de elev, pe toate tipurile de transport, fără a mai fi nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra bilete sau abonamente pentru drumul de acasă la şcoală şi înapoi. Decontul acestor documente se va face direct între transportatori şi autorităţile statului direct responsabile. Pe de altă parte, ea reprezintă un sprijin concret acordat elevilor din categoriile cele mai vulnerabile, pentru a continua să meargă la şcoală”, a spus Raluca Turcan.

Măști în școli, până pe 2 iunie

Miercuri, premierul Ludovic Orban a cerut în ședința de Guvern ca măștile de protecție să ajungă în toate școlile până pe 1 iunie. (CITEȘTE ȘI: S-A AFLAT! CORINA CHIRIAC A ANUNŢAT MOTIVUL PENTRU CARE SE RETRAGE DIN TELEVIZIUNE: „M-AM EPUIZAT”)

”Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, aveți grijă că aveți obligația de a finaliza procedurile de licitații și de a și distribui măștile. Ministerul Educației, cel târziu până în data de 1 iunie trebuie să ajungă la școli, iar Ministerul Sănătății, în momentul în care aveți solicitările, datele de la administrațiile locale – și aici trebuie să se miște rapid Direcțiile de Sănătate Publică – trebuie să lansați imediat procedura de licitație, astfel încât să putem să distribuim măștile către cele 2.300.000 de persoane aflate în stare de vulnerabilitate”, a declarat premierul.