Apel disperat. Un tânăr din Giurgiu a murit în Spania, iar familia nu are bani să îl repatrieze

Publicat: 20/02/2020 | 15:16

Ionuț Teodorescu, un tânăr giurgiuvean de 28 de ani, a murit, miercuri noaptea, într-un spital din Spania, unde făcea chimioterapie. (VEZI AICI: FAMILIA ROMÂNULUI UCIS ÎN INDONEZIA A PLĂTIT 12.500 $ CA SĂ-I REPATRIEZE TRUPUL: ”L-AU ÎMPUȘCAT ÎN CAP, SUB COASTE…”)

El fusese diagnosticat cu cancer și era sub tratatment, de doi ani. Cu doar o lună în urmă, Ionuț se cununa, în fața lui Dumnezeu, cu aleasa inimii lui, care îi dăruise și un copil, o frumusețe de băiețel, care a fost creștinat în aceeași zi cu nunta celor doi. Copilul nu își va cunoaște însă tatăl decât din fotografii, pentru că, după cununie, tânărul Ionuț s-a întors în Spania, iar în ultimele două săptămâni, starea sa s-a înrăutățit, fiind operat de mai multe ori.

Trupul măcinat de boală al lui Ionuț a cedat

Din nefericire, miercuri noaptea a venit anunțul, ca un fulger, asupra familiei: trupul măcinat de boală al lui Ionuț Teodorescu a cedat, medicii declarându-se învinși în fața morții.

În urma sa au rămas o soție și un copil de numai cinci luni, iar familia este acum disperată, pentru că nu are bani pentru a-i repatria trupul neînsuflețit. Soția, Camelia Ana Maria, a ajuns să apeleze la mila publică pentru a-și aduce soțul acasă, și pentru a-l înmormânta creștinește.

De aceea, face apel către toți oamenii de bine ce pot ajuta în aceste momente tragice, donând sume oricât de mici în contul RO73 RNCB 0857 1426 5996 0001, deschis la BCR, pe numele Teodorescu Camelia Ana Maria. (CITEȘTE AICI: UN ROMÂN A DECEDAT ÎN URMA UNUI GRAV ACCIDENT RUTIER, PETRECUT ÎN GERMANIA)