Apelul unui șofer de tir: ”Haideți să o găsim pe Alexandra!” Ce recompensă oferă

Publicat: 02/08/2019 | 09:47
Apelul unui șofer de tir: ”Haideți să o găsim pe Alexandra!” Ce recompensă oferă

Un șofer de tir a postat pe pagina sa de socializare un mesaj prin care dorește să-și mobilizeze colegii pentru a o găsi pe Alexandra Măceșanu. Bărbatul oferă și o recompensă oricărei persoane care poate oferi informații. 

„Șoferi, haideți să o găsim pe Alexandra”, a scris Mihai Erdei pe Facebook, precizând că „oferă recompensă 2000 de euro oricărei persoane care poate să dea informații care să ducă la găsirea fetei de 15 ani”.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a lansat o nouă ipoteză, declarând că Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a recunoscut comiterea a două crime, face parte dintr-un clan care acționează în Italia. Cumpănașu este de părere că Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani arestat în acest caz, a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu doar pentru a-i induce în eroare pe anchetatori.

Oamenii sunt revoltați

Oamenii au început să își spună cu voce tare frustrările și să se revolte împotriva sistemului politic care numește „persoane incompetente în funcții publice”. „Plâng pentru țara mea. Nu am cuvinte. Ce s-a întâmplat cu Alexandra e dovada clară că țara asta e mumificată. Nu știu dacă mai avem vreo șansă și nu văd cum ar putea să se schimbe lucrurile altfel decât schimbând tot. Din temelii”, a declarat, pentru mediafax.ro, Cristina Chiriță, una dintre persoanele care au participat la evenimentul comemorativ de la Alexandria. Oamenii au fost nemulțumiți și de faptul că pe toată durata derulării evenimentului muzica veselă a sunat din boxele amplasate de primărie în oraș: „Ce e cu muzica asta? Nu e cumva un moment tragic pentru întreaga țară? Nu puteau și ei să oprească muzica măcar azi? Sau să o dea mai încet? Vedeți? De asta nu merge nimic în țara asta. Că nu ne respectăm nici morții.

Proteste similare au avut loc în mai multe orașe precum Iași, Brașov sau Brăila. Zeci de oameni s-au adunat în centrul Iașului, mulți cu afișe pe care scrie „Și eu sunt Alexandra”. Oamenii au aprins lumânări și au adus flori. „Această tragedie înfiorătoare este un nod într-o rețea sinistră de distrugere pe care această guvenare o face de mai bine de 2 ani. Nu suntem apărați, trăim într-un stat ale cărui structuri sunt complet confiscate de o guvernare semi-analfabetă și profund mafiotă”, a declarat o femeie.