Arabul care a ucis-o pe asistenta din Cluj, condamnat la închisoare pe viață. Ioana Catargiu avea 30 de ani și își dorea să se despartă de bărbatul care fusese agresiv cu ea

Publicat: 06/06/2021 | 21:16

Mohamed Iman Mustafa, arabul care a ucis-o pe asistenta din Cluj în vara anului trecut, a fost condamnat la închisoare pe viață de judecătorii Tribunalului Cluj. În plus, el trebuie să plătească daune morale atât mamei, cât și fratelui victimei. Ioana Valentina Catargiu avea 30 de ani și, înainte să fie omorâtă cu sânge rece, îi spusese bărbatului că își dorește despărțirea. Conform informațiilor strânse de anchetatori, individul era gelos și fusese agresiv cu tânăra asistentă medicală. 

În vârstă de 29 de ani, Mohamed Iman Mustafa și-a recunoscut crima şi a fost de acord cu pedeapsa primită de la instanţă. Magistrații au stabilit ca mama Ioanei și fratele acesteia să primească daune morale de 200.000, respectiv 80.000 euro din partea asasinului.

“În temeiul art. 188 – art. 189 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.proc. pen., condamnă pe inculpatul M.I.M.M., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei penale”, se arată în decizia Tribunalului Cluj, relatează antena3.ro.

Judecătorii au cerut şi o expertiză psihiatrică pentru Mohamed Iman Mustafa și, în urma acesteia, s-a stabilit că tânărul avea discernământ în momentul în care i-a luat viața fostei iubite, deşi, el suferă de tulburare de personalitate disociativă.

Ioana Valentina Catargiu a fost ucisă în noaptea de 23 august 2020, în faţa blocului în care locuia, în orașul Cluj-Napoca. Fostul ei iubit este din Suceava și îi spusese că nu mai vrea să formeze un cuplu din cauza geloziei lui, dar și pentru că era violent. În noaptea oribilei crime, Mohamed Iman Mustafa a așteptat-o pe tânără să vină acasă și, în fața imobilului, el a scos cuțitul pe care îl avea și a înjunghiat-o de mai multe ori. Asistenta medicală a murit din cauza rănilor grave.

Sursa foto: arhivă