Are Alexia Eram un nou iubit? Fiica Andreei Esca, surprinsă cu capul în poala unui tânăr!

Publicat: 28/07/2021 | 21:46

Recent, Alexia Eram, fiica prezentatoarei Andreea Esca, a plecat într-o vacanță binemeritată, însă, cu siguranță, nu singură! Aceasta a dat o ”fugă” până în Mykonos alături de oameni dragi și i-a încântat pe utilizatorii de pe Instagram cu imagini inedite de la plajă. Totuși, zvonul că ea și Mario Fresh s-ar fi despărțit pare că s-ar apropia de realitate, căci a fost fotografiată în prezența unui alt tânăr, presupusul nou iubit!

Alexia Eram a fost fotografiată în aeroport, în timp ce aștepta să se îmbarce în avion, destinația fiind Mykonos, ”paradisul„ ales de multe vedete pentru a petrece momente de vis alături de prieteni și de persoanele dragi. Așa cum apare și în imaginea din galeria foto, Alexia Eram și misteriosul tânăr de lângă ea, care se presupune că este noul iubit al acesteia, erau epuizați și așteptau cu sufletul la gură să ajungă în vacanță. Însă, transportul a avut o întârziere de mai bine de trei ore, astfel că Alexia a simțit nevoia să își așeze capul pe piciorul tânărului de lângă ea. Dar nici presupusul nou iubit nu era într-o „formă” excelentă, căci părea și el vizibil obosit.

Însă, odată ajunși pe superbele plaje din Mykonos, Alexia Eram a încărcat imagini cu ea îmbrăcată în costumul de baie, foarte fericită, semn că abia aștepta să petreacă momente frumoase alături de oamenii dragi ei, dar și să se bucure de orele de stat la soare, pentru un bronz perfect!

Pe de altă parte, tânărul care i-ar fi furat inima fiicei prezentatoare TV Andreea Esca pare că nu ar fi ”străin” grupului din care Alexia Eram face parte. Acesta ar face parte chiar din ”anturajul” lui Mario Fresh și ar studia la Londra, acolo unde Alexia urmează un program de marketing. Tânăra de 21 de ani studiază la o universitate prestigioasă, ”University For the Creative Arts”, secția Marketing, Publicitate și Relații publice.

Informația că Alexia Eram și Mario Fresh nu a fost confirmată în acest moment de niciunul dintre cei doi. În urmă cu ceva timp, artistul mărturisea faptul că între ei nu s-ar fi produs nicio ruptură.

În urmă cu ceva timp, Mario Fresh mărturisea că nu ar fi vorba de nicio despărțire

Recent, Mario Fresh a fost invitat în cadrul unei emisiuni de televiziune și a vorbit despre partenera sa. Cei doi ar forma în continuare un cuplu și ar avea planuri mari împreună. Artistul a dezvăluit că el și Alexia se înțeleg cât se poate de bine, iar în relația lor nu există gelozii sau reproșuri.

„Suntem exact cum vedeți voi la televizor. Nu ne ascundem cu absolut nimic, comunicăm. Îmi aduc aminte când nu comunicam și ieșea și mai prost, mare scandal. Se întâmplă la un moment dat să uiți să comunici anumite lucruri. Am foarte mare încredere în ea, chiar dacă merge în cea mai plină sală de băieți.

Invers e cam la fel. Mă mai întreabă când vede că se uită cineva mai mult la mine. Nu prea e gelozie în relația noastră, nu prea există tensiuni d-astea”, a declarat Mario Fresh.

sursă foto: arhivă CANCAN / Instagram Alexia Eram