Aşa a strâns avere Petrică Mâţu Stoian! Câţi euro cerea pentru o cântare

Publicat: 07/11/2021 | 09:50

Vestea morții lui Petrică Mâțu Stoian a căzut ca un trăsnet în lumea muzicii populare. A fost unul dintre cei mai îndrăgiți artiști și a reușit în întreaga lui carieră să strângă o avere frumușică. Puțini, însă, sunt cei care știu cât cerea pentru o cântare.

După ce și-a făcut debutul în cadrul emisiunii ”Tezaur Folcloric”, fiind descoperit chiar de renumita Mărioara Murărescu, Petrică Mâțu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor si a câștigat numeroase premii.

Era angajat din 1955 la Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu. Repertoriul lui era compus din cântece folclorice de veselie, tradiții de nuntă sau de înmormântare și doine populare transmise din generație în generație. (CITEȘTE ȘI: CE AVERE AVEA PETRICĂ MÂŢU STOIAN? CINE ÎL MOŞTENEŞTE PE CELEBRUL CÂNTĂREŢ)

Onorariul lui Petrică Mâțu Stoian ajungea la 1.100 de euro pentru o cântare. Atunci când nu avea evenimente, marele artist se ocupa de afacerea în agricultură pe care o avea în Mehedinți alături de o nepoată. Cei doi cultivau căpșuni: ”Tot ce mi-am dorit cu adevărat, am primit. Am și o melodie care suna așa: «Doamne-n viață-s mulțumit, că mi-ai dat ce mi-am dorit». Eu am dobândit totul prin muncă, nimeni nu mi-a dat un pai, doar educație am primit de la părinți, în rest, nimic”, spuneaPetrică Mâțu Stoian.

Colegii de breaslă sunt în stare de șoc

De câteva zile, artistul urma un tratament post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin. Starea lui de sănătătate, însă, s-a deteriorat rapid. Tușea cu sânge, iar sâmbătă dimineață a fost transportat la Spitalul de Urgență din Reșița acolo unde s-a și stins din viață.

Familia și colegii de breaslă ai lui Petru Mâțu Stoian sunt în stare de șoc. Nu pot accepta faptul că artistul s-a stins din viață. Elena Merișoreanu a mărturisit că artistul era o fire dinamică și nu știa să aibă probleme grave de sănătate. (VEZI ȘI: PETRICĂ MÂŢU STOIAN ŞI-A PRESIMŢIT MOARTEA. AVEA DEJA PREGĂTIT LOCUL DE VECI. FOTO)

”Vai de capul meu, nu mai pot! Plâng de nu mai am voce! Am vorbit curând cu el, venea la toate evenimentele din familia mea. Venea de la Craiova și zice: ‘Pentru Lenuța mea sa nu vin eu?’ Astăzi am fost sărbătorită de Radio Iași și trebuia sa intre și el, dar în emisiune am aflat că mi-a transmis prin mesaj gândurile lui. La final am întrebat de ce nu a intrat el să îmi transmită. Atunci am aflat că e în spital, face recuperare și nu se simte prea bine.
Eu nu l-am auzit pe omul ăsta niciodată să se plângă că e bolnav, era plin de viață. Acum o săptămână și ceva a fost la filmări, aici, în București. Pe 10 noiembrie, miercuri, trebuia sa ne vedem la filmări la Antena 1. Și uitați-va că el nu mai este! Nici nu mă mai duc, pe cuvânt, nu mai sunt om. Nu, nu, nu pot să cred! E șoc pentru mine. Vă rog să mă credeți că nu mai am glas”, a spus Elena Merișoreanu pentru Fanatik.ro.