Avem declarații super-exclusive! Scărlătescu, prima reacție despre procesul cu Antena: ”Nu ne-au plătit salariile pentru sezonul 12!” + ”Este cineva care vrea răul Antenei! De ce au plecat atâția?!”

Publicat: 12/03/2024 | 12:28

Cătălin Scărlătescu a oferit prima reacție, după ce CANCAN.RO a dezvăluit că foștii jurați de la Chefi la Cuțite au dat în judecată Antena 1. Celebrul chef a mărturisit că postul de televiziune nu le-a plătit salariile pentru sezonul 12. Mai mult decât atât, el a susținut că este cineva din interior care își dorește răul trustului.

Cătălin Scărlătescu a confirmat dezvăluirile făcute de CANCAN.RO conform cărora motivul pentru care el, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au dat în judecată Antena 1 este legat de faptul că nu și-a primit banii pentru sezonul 12. (Vezi AICI Detaliile) Celebrul chef a oferit declarații super-exclusive din culisele scandalului cu postul de televiziune.

Citește și: FLORIN DUMITRESCU, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE A FOST DAT ÎN JUDECATĂ DE ANTENA 1: ”TIMP DE 9 ANI, AM CREZUT CĂ AM LUCRAT ÎNTR-UN LOC MIȘTO”

Cătălin Scărlătescu, reacție exclusivă despre procesul cu Antena 1

Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au intentat un proces împotriva Antenei 1 deoarece nu au fost plătiți pentru filmările sezonului 12. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București, în data de 6 martie 2024. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, fostul jurat de la Chefi la Cuțite a oferit și prima reacție despre scandalul cu postul de televiziune, unde a petrecut mai bine de 9 ani.

„Este foarte simplu. Stimabila Antena 1 nu ne-a dat banii pe Sezonul 12 pe care ei au încasat toți banii din lume. Nu ne-au plătit salariul de interesanți ce sunt. Nu vreau să i se întâmple nimic Antenei, vreau doar să îmi dea banii, munciți cu sudoarea frunții.

După ce m-au dat în judecată și mi-au cerut toate milioanele din lume… săracii, băieții ăia care au cerut milioane, știu să numere atât? Nu este o situație delicată, vă spune Scărlătescu, Antena 1 o face delicată. Antena 1 visează cai verzi pe pereți.

Și-au permis să nu ne dea banii. Eu îmi dau drumul la restaurant și îmi văd de treaba mea, de viața mea. După Antena 1, nu există moarte. Există viață în continuare, nu murim. Nu Antena ne-a făcut pe noi. Noi trei am făcut Antena mare. Când am ajuns eu în Antenă, nu era așa mare rating.

Cred că nu sunt primul din Antena 1 care a plecat fără bani, dar vor plăti pentru că ei au încasat pentru sezonul 12 de la alții și mi-au oprit din bani. O să plătească pentru treaba asta.”, a  spus Cătălin Scărlătescu, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi/ Sursa foto: Instagram

Fostul jurat de la Chefi la Cuțite a vorbit și despre oboseala acumulată, acesta fiind și motivul pentru care atât el, cât și colegii săi de platou, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au ales să părăsească show-ul culinar.

Eu m-am dus la Antena 1, mi-am făcut treaba 12 sezoane de Chefi la Cuțite, două sezoane de Hell’s Kitchen și un sezon de Chefi fără Limite. Am muncit pe brânci, de dimineață până seara, cu un program foarte, foarte lung.

Ei nu au înțeles că dacă ți se rupe un picior, pot să îți mai de 100.000 la salariu, dar nu poți să îți înșurubezi alt picior și să muncești. Oboseala te duce direct în cancer, te duce la moarte. Nu vreau să ajung acolo de dragul lor.

Am ajuns acolo și am trăit într-o bulă frumoasă, într-o bulă în care nimeni nu ne-a deranjat, dar la un moment dat, le-am spus că am obosit. Dumitrescu are doi copii, trebuie să îi ducă la școală, să mai stea cu ei că nu o să îi spună ‘tată’, o să îi spună ‘nenea care ne aduce bomboane’. Avem o vârstă. Eu am 50 de ani, acum am fost să mă operez.”, a adăugat Cătălin Scărlătescu.

Cătălin Scărlătescu: ”Este cineva acolo care vrea răul Antenei”

Cătălin Scărlătescu susține că cineva din interiorul Antenei vrea răul trustului. Mai mult decât atât, el a vorbit și despre plecările șocante ale mai multor vedete, precum Dan Negru, Mihai Bendeac și Cosmin Seleși.

„Sunt niște băieți acolo care încă se mai cred în epoca de piatră. Cred ei că pot să facă rău oamenilor. Bătrânul Voiculescu încă nu s-a trezit să vadă ce a lăsat în urmă acolo. Gândiți-vă doar anul trecut câte vedete le-au plecat.

Este cineva acolo care vrea răul Antenei. Vă spun sincer. Eu nu am vrut să plec de la Antena 1 niciodată. Am fost forțați pentru că, după 9 ani de colaborare, n-au avut bunul simț să înțeleagă ce vrem noi. S-au trezit ei așa că sunt stăpâni.

Gândiți-vă… au plecat Bendeac, am plecat noi trei, a plecat Cosmin Seleși, a plecat Dan Negru și mai câți de la Observator, de la Antena Stars. Să faceți o listă să vedeți câți oameni de valoare au plecat de acolo, noi fiind cei mai puțini valoroși. Și o să mai plece. Atitudinea asta nu poate să ducă la un lucru bun. Eu nu pot să blamez pe cineva, doar sistemul lor ciudat.

Când o să se trezească Vociulescu și o să vadă ce jaf au făcut ăia din televiziunile lui… unii care se cred oameni de televiziune. Vi se pare normal să plece atâția? Cum să nu te înțelegi cu cei trei chefi care ți-au adus cel mai mare rating din istoria Antenei 1.

În discuțiile noastre, niciodată nu s-a pus problema de bani. Nu s-a ajuns la vreo negociere. Era vorba doar de timp.”, a mai spus Cătălin Scărlătescu, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

Antena Group a reacționat pentru CANCAN.RO

În urma informațiilor dezvăluite de CANCAN.RO, Antena Group a oferit și o reacție oficială. Reprezentanții trustului au transmis un punct de vedere, unde au susținut că trustul și-a îndeplinit obligațiile față de Cătălin Scălătescu. Momentan, situația este analizată de magistrați.

„Antena Group şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale faţă de Cătălin Scărlătescu. Ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale de către acesta, s-au născut obligaţii de plată ale lui Cătălin Scărlătescu faţă de Antena Group, situaţie care este în analiza instanţelor de judecată. În privinţa celorlalte declaraţii ale acestuia, sunt afirmaţii făcute în necunostinţă de cauză.”, a fost reacția Antenei 1, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

Citește și: SCĂRLĂTESCU, BONTEA ȘI DUMITRESCU LA PRO TV? MISTERUL A FOST LĂMURIT ÎN MOMENTUL ÎN CARE AU ÎNCEPUT FILMĂRILE