CANCAN.RO are primele imagini cu Laurențiu Reghecampf și iubita lui împreună! Antrenorul Craiovei este extrem de grijuliu cu sexy-graviduța Corina

Publicat: 25/11/2021 | 23:40

Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Se iubesc și își doresc ca familia lor, care în curând se va mări, să fie liniștită și fericită! CANCAN.RO are primele imagini cu antrenorul Universității Craiova împreună cu Corina Caciuc!  

Atunci când un bărbat este îndrăgostit până peste cap de o femeie face tot felul de gesturi pentru a-i arăta acest lucru. În această categorie intră și Laurențiu Reghecampf! Antrenorul Universității Craiova știe cum să-și răsfețe sexy-graviduța și nu are niciun fel de problemă să o facă în văzul tuturor.

Într-o zi mohorâtă de noiembrie, atenția pe care Laurențiu Reghecampf i-a dăruit-o a făcut-o pe Corina Caciuc să se simtă și mai iubită.  Zilele trecute s-au petrecut scenele despre care vorbim! Paparazzii CANCAN.RO aveau să surprindă primele imagini cu Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc împreună, pe stradă.

Ce drumuri a avut de făcut Corina Caciuc

Inițial, sexy-graviduța lui Reghecampf a fost surprinsă în timp ce pleca de acasă către Strada Nicolae Golescu. Acolo avea să se întâlnească cu o bună prietenă, la restaurantul lui Joseph Hadad. Ajunsă în zona respectivă, Corina Caciuc a coborât din mașină, a plătit parcarea, iar apoi a mers câțiva metri până la local.

Corina Caciuc plătește parcarea/ Foto: CANCAN.RO

Iubita lui Laurențiu Reghecampf s-a îmbrăcată foarte lejer, într-o pereche de colanți negri, o bluză roșie, oversized, care-i lăsa burtica de gravidă foarte puțin la vedere, iar deasupra cu o geacă neagră, ceva mai grosuță, potrivită anotimpului în care ne aflăm.

(CITEȘTE ȘI: REGHE ȘI CORINA NU SE MAI FERESC)

Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc, primele imagini împreună

După câteva minute bune petrecute în compania unei prietene, Corina Caciuc a avut parte de o surpriză plăcută. Laurențiu Reghecampf și-a făcut apariția! Îmbrăcat casual, antrenorul Universității Craiova a ajuns în locul în care iubita lui se răsfăța. Au mai petrecut câteva minute împreună, iar ulterior s-au retras.

Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc, primele imagini împreună, pe stradă / Sursă Foto: CANCAN.RO

Până au ajuns în parcarea în care se afla autoturismul lor, un Audi, cei doi au oferit imagini senzaționale. De braț și cu zâmbetul pe buze, așa au fost surprinși Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc.

Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc vor avea un băiat

Cel mai recent control medical efectuat de Corina i-a împlinit visul lui Reghe! Bebelușul din pântecul iubitei sale este băiat, întocmai cum Laurențiu Reghecampf și-a dorit. Corina Caciuc ar urma să nască în mai 2022, între 15 și 20 ale lunii.

(VEZI ȘI: CUM AU APĂRUT REGHE ȘI FIUL SĂU, LUCA, LA O ȘEDINȚĂ FOTO)

Cine este Corina Caciuc, iubita însărcinată a lui Laurențiu Reghecampf

Sexy-graviduța lui Laurențiu Reghecampf are 29 de ani și este directoarea unei companii care derulează afaceri pe relația dintre China și România!

Corina, sexy-graviduța lui Laurențiu Reghecampf (Foto: CANCAN.RO)

Corina Caciuc este licențiată în management. Facultatea a început-o în Dubai și s-a transferat, mai apoi, în România. În plus, Corina are un master în mediul de afaceri, la Cambridge.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult