Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă. Biologie – proba la alegere a profilului și specializării

De: Cancan
Publicat: 18/08/2021 | 06:00

Din nou emoții pentru elevii care susțin sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat 2021. Aceasta a început pe data de 16 august 2021.

Astăzi, 18 august, elevii vor susține proba la alegere a profilului și specializării – biologie. Începând cu ora 9:00, elevii vor intra în sălile de examene. După primirea subiectelelor, aceștia vor avea la dispoziție 3 ore pentru a le rezolva.

Potrivit edu.ro, beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Potrivit Ministerului Educației,  39.000 de elevi care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea a doua. Dintre aceștia, aproape 25.000 de absolvenți provin din promoția 2020-2021, iar restul de aproape 14.000 sunt din promoții anterioare.

Regulile de examen BAC 2021, sesiunea august-septembrie

  • Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
  • Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme și desene vor utiliza numai creion negru.
  • Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
  • Beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
  • Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a Bacalaureatului.

Sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio

  • Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
  • Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.
  • De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
  • În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Cine poate da examenul de bac în toamnă

La sesiunea a doua examenului de bacalaureat 2021 pot participa cei care nu s-au putut prezenta în sesiunea din vară sau care au picat examenul în sesiunea de vară. De asemenea, pot participa și candidații din promoțiile anterioare care au picat.

Nu pot participa cei care au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Cei care au fost dați afară din examen pentru aceste motive în sesiunea de vară au de așteptat încă două sesiuni, abia la a treia putând participa din nou.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).

Calendar sesiunea august – septembrie BAC 2021

  • 16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) (matematică sau istorie) – proba scrisă
  • 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

Când vor fi afișate rezultatele la BAC 2021, sesiunea de toamnă

  • Primele rezultate vor fi afișate, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în 31 august (până la ora 12:00).
  • Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format fizic, cât și electronic.
  • În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
  • Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.
Ministerul Educației anunță că pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 – 19 august, între orele 8:00 – 16:00.
Sursă foto: Arhivă Cancan