Bia Khalifa, filmată sărutându-se cu altcineva! L-a uitat pe Fulgy instant şi s-a lăudat cu cea mai nouă cucerire

Publicat: 12/02/2023 | 09:45

Nu de mult, Bia Khalifa își declara iubirea pentru Fulgy, însă pare că a uitat de el, cel puțin pentru o seară. După întreaga situație tensionată de la aeroport, Bia Khalifa a simțit nevoie să se relaxeze și detașeze, așa că a ieșit în club și imediat a făcut și o nouă cucerire. Mai mult, blondina nu s-a sfiit să se sărute pasional cu altcineva.

Bia Kahalifa a vrut să uite de episodul din aeroport și a ieșit în club pentru asta. Blondina a scos ținuta sexy, o salopetă de piele neagră, cu crăpături în zona posteriorului și a dat drumul la distracție. Aceasta a petrecut ca la carte și imediat a făcut o nouă cucerire.

Momentul culminant al serii a fost atunci când Bia Khalifa și noua sa cucerire, o blondă voluptoasă, s-au sărutat cu patos. Sărutul celor două a ajuns și în mediul online și toată lumea a fost surprinsă să o vadă pe partenera lui Fulgy în această ipostază. Cele două fete au fost de nedezlipit, iar săruturile pasionale au curs toată seara.

Bia Khalifa, sărut pasional cu o blondină. Foto: Instagram

(CITEȘTE ȘI: FULGY A RĂBUFNIT! CE MESAJ I-A TRANSMIS LUI SHELLY LA O ZI DUPĂ CE BIA KHALIFA A FOST ÎNCĂTUȘATĂ PE AEROPORT: ”TE CONSIDER UN BĂIAT…”)

Bia Khalifa și Fugy, fac pasul cel mare

Chiar dacă Bia Khalifa și dat frâu liber în club, relația cu Fulgy pare una cât se poate de serioasă, după spusele blondinei. Aceștia își declară dragostea ori de câte ori au ocazia și deja au planuri mari de viitor. Au făcut primul pas și s-au mutat împreună, iar surprizele nu se opresc aici.

Se pare că Bia Khalifa și Fulgy au chiar gânduri de căsătorie. Blondina a mărturisit că iubitul său deja i-a bătut câteva apropouri subtile legat de acest subiect, iar ei îi surâde ideea. Bia Khalifa a mărturisit că își dorește să se căsătorească și atunci când întrebarea o să fie pusă răspunsul o să fie un mare „Da”

„M-am mutat cu Fulgy în casa noastră, nu a lui. Nouă ne place să spunem la noi acasă. Mi-am cunoscut viitoarea soacră de mult timp și îi place foarte mult de mine și mie îmi place de ea, sentimentul este reciproc. Este o chestie tare frumoasă între noi doi, parcă nu îmi vine să cred ce se întâmplă acum. Noi ne sprijinim în orice. El în felul lui, că este bărbat, eu în felul meu că sunt femeie.

Fulgy mi-a bătut apropouri subtile să ne căsătorim și dacă o să mă ceară în căsătorie, de ce să nu mă mărit? Mă gândesc că nu mi-ar sta rău deloc cu un inel de logodnă pe degetul inelar. Plus că el nu poate vorbi cu mine despre faptul că urmează să mă ceară de soție pentru că trebuie să fie o surpriză.”, declara Bia Khalifa.

(VEZI ȘI: VIDEO | BIA KHALIFA, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE A FOST ÎNCĂTUȘATĂ ÎN AEROPORT: „AM FOST BĂTUTĂ, TORTURATĂ, PRIVATĂ DE TELEFON, DE LIBERTATE” + „AU SCRUMAT PE MINE”)

This browser does not support the video element.