Bianca Drăgușanu l-a băgat în ”ședință” pe Gabi Bădălău!

Publicat: 27/07/2021 | 12:00

Semnătura pe actele de divorț cu Claudia Pătrășcanu îl împiedică pe Gabi Bădălău s-o ducă în fața altarului pe noua lui iubită, Bianca Drăgușanu! Nunta a fost amânată în iunie, dar, din ce spun apropiații celor doi, va fi un august fericit pentru cuplul care a uimit, atunci când s-a anunțat, lumea showbiz-ului. Gabi și Bianca fac, până atunci, planuri. Afaceristul este băgat în ”ședință” de diva lui, dar și de prietenele acesteia. S-a întâmplat și zilele trecute, pe seară, la un restaurant retras din zona Floreasca. Avem imaginile, în exclusivitate!

Paparazzii CANCAN.RO i-au surprins pe cei doi îndrăgostiți la masă, înconjurați de prieteni, chiar în mijlocul lacului Floreasca, unde, probabil, au discutat și despre marele eveniment din viața lor, care se apropie rapid. Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au ieșit la un pahar răcoritor și două vorbe dulci, feriți de ochii curioșilor. Nu au ales ”inima Bucureștiului”, s-au retras în natură, înconjurați de apă și copaci. Atmosfera a fost destinsă, deși Bianca, ajutată de prietenele ei dragi, l-ar fi băgat, puțin, în ”corzi” pe milionar.

(VEZI ȘI: BIANCA DRĂGUȘANU, SUSPECTATĂ CĂ S-AR FI CĂSĂTORIT ÎN SECRET CU GABI BĂDĂLĂU? “PORT ZÂMBETUL PE CARE TU MI L-AI DAT ȘI ROCHIA VISURILOR MELE” )

Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au ieșit cu prietenii la un restaurant retras din Floreasca

Sigur, presiunea ar fi fost pe oficializarea relației, Gabi Bădălău fiind, probabil, sfătuit să urgenteze divorțul de Claudia Pătrășcanu, femeia care i-a dăruit doi copii, dar de care s-a separat în urmă cu doi ani.

Altfel, cei doi și amicii lor s-au simțit acolo ca-n paradis. Atmosfera plăcută, locul liniștit, servirea ireproșabilă și diversitatea băuturilor au condus la o seară de vis. Bianca nu a stat lângă iubitul ei, care a fost atras de narghilea, pufăind din ea aproape non-stop. Dar și-au șoptit multe vorbe, cel mai probabil, despre problemele zilnice, dar și despre viitorul lor.

Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău, pregătiri pentru nuntă

Nu a fost numai roz în relația celor doi. S-au mai certat, ba chiar și-au spus adio. Doar pentru puțin timp. Împăcarea a survenit instant! Așa că vor ajunge, până la urmă, în fața ofițerului Stării Civile. În acest sens, cei doi au făcut planurile, iar Gabi a pregătit și inelul.

O bijuterie în valoare de peste 30 de mii de euro, pe care Bianca a decis să nu o poarte din cauza superstițiilor, dar și din precauție. Iar nunta? Bianca și Gabi Bădălău ar urma să aibă parte de două petreceri, de un milion de euro: una în Grecia, cealaltă, în București.

(NU RATA: GABI BĂDĂLĂU, SURPRIZĂ DE SUFLET PENTRU BIANCA DRĂGUȘANU DUPĂ CE ȘI-AU NEGOCIAT IAR ÎMPĂCAREA! CE DECLARAȚIE DE IUBIRE I-A FĂCUT DIVA)

Gabi Bădălău s-a „lipit” de narghilea

Două vile luxoase pe o insulă de pe tărâmul elen ar fi fost închiriate (Vezi AICI detalii), iar cele 40 de persoane care le vor fi alături în ziua cea mare vor ajunge acolo cu un charter! Atmosfera va fi întreținută de nimeni altul decât „Regele” Florin Salam. Cea de-a doua nuntă va avea loc în Capitală, într-o locație ținută la secret până acum.

Sursele CANCAN.RO au dezvăluit că, pentru a doua petrecere, unde va avea acces și presa, cei doi l-au antamat pe Nikos Vertis, pe care îl vor recompensa cu 100.000 de euro.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult