Bilanțul deceselor provocate de temutul COVID în România, 8 iunie 2021. Valeriu Gheorghiță, anunț trist: “Ne așteptăm la valul 4 al pandemiei”

Publicat: 08/06/2021 | 12:20

Oficialii din cadrul Grupului de Comunicare Strategică (GCS) au dezvăluit la cât a ajuns astăzi bilanțul deceselor provocate de temutul COVID în România. Pe de altă parte, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva noului coronavirus a anunțat că autoritățile se așteaptă la valul patru al pandemiei, iar intensitatea acestuia țin doar de modul în care populația va înțelege să se protejeze. 

Bilanțul deceselor provocate de temutul COVID în România – 8 iunie 2021

Până astăzi, 31.155 de persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 au decedat, relatează stirioficiale.ro. În intervalul 07.06.2021 (10:00) – 08.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 277 de decese (146 bărbați și 131 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

256 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 2 decese s-au produs în iunie 2020, 3 în august 2020, 1 în septembrie 2020, 24 în octombrie 2020, 68 în noiembrie 2020, 38 în decembrie 2020, 33 în ianuarie 2021, 28 în februarie 2021, 39 în martie 2021 și 20 în aprilie 2021, în județele Arad, Argeș , Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre cele 277 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria 40-49 de ani, 25 la categoria 50-59 de ani, 65 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 80 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 101 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

260 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 14 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.526. Dintre acestea, 295 sunt internate la ATI.

Nu rata: Bilanțul cazurilor de COVID-19 în România, 8 iunie 2021. Când se deschide centrul mobil de imunizare de la Obor: “Avem Pfizer şi Johnson & Johnson”

Valeriu Gheorghiță: “Ne așteptăm la valul 4 al pandemiei”

“Ne așteptăm la un val 4 și durata și intensitatea valului 4 depind de cât de bine vom fi protejați la nivel de colectivitate. Tocmai de aceea, e important să înțelegem că nu a trecut această pandemie, virusul este în continuare circulant și riscul tulpinilor virale mutante este crescut, atâta vreme cât încă avem populație susceptibilă la boală. 

Datele din Marea Britanie ne arată că persoanele nevacinate au un risc crescut de 20 ori să facă boala, mai ales tulpina indiană, denumită Delta. Din fericire, vaccinurile actuale au eficiență pe toate tulpinile mutante”, a declarat Valeriu Gheorghiță, relatează b1.ro.

Vezi și: A fost găsită cea mai bătrână femeie din lume în timpul unei campanii de vaccinare împotriva noului coronavirus! În ce an s-a născut, potrivit documentului prezentat autorităților

Știre în curs de actualizare.

Sursa foto: freepik.com