Boala secretă de care suferă Gabriela Cristea. Acesta e motivul pentru care s-a îngrășat

Publicat: 12/12/2021 | 13:36

Gabriela Cristea a debutat la TVR1, în 1994, ca prezentator al concursului Eurovision. De atunci și până în prezent, vedeta a lucrat în numeroase televiziuni, care i-au aduc succesul profesional, însă, stresul, programul încărcat și-a pus amprenta asupra sănătății sale.

Invitată în urmă cu ceva timp la Teo Show, Gabriela Cristea a vorbit depre problemele de sănătate cu care se confruntă și care ar putea fi privite drept cauză principală a kilogramelor acumulate în ultima vreme.

”Pot să spun că am fost un caz fericit. Spre norocul meu, am descoperit că tind să dezvolt aceste probleme chiar când s-a declanșat boala. Le puneam pe seama oboselii și a stresului. Mi-am făcut analizele și factorii endocrini și totul a fost în regulă.  Mi-am refăcut analizele după trei luni și am descoperit că sunt peste parametrii normali, cu puțin, dar eram. Am ajuns la medic exact când trebuia.”, a spus Gabriela Cristea.

Gabriela a motivat astfel și despărțirea de emisiunea care a consacrat-o, „Mireasă pentru fiul meu”, căci vedeta a spus că a ales sănătatea în detrimentul televiziunii, la momentul respectiv.

Endocrinologul a fost cel care a îndrumat-o pe soția lui Tavi Clonda către schimbarea stilului de viață: mai puțin stres, o alimentație echilibrată și sport cât se poate. Gabriela a ales să meargă la nutriționist și la cursuri de pilates pentru a-și ține sub control afecțiunea.

Gabriela Cristea a apelat la ajutorul unui psiholog

În urmă cu câteva luni, Gabrila Cristea a fost testată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Chiar dacă a manifestat o formă ușoară a bolii, prezentatoarea TV a avut nevoie de consiliere din partea unui psiholog. Vedeta s-a confruntat cu atacuri de panică, gândindu-se că soțul și copiii ei ar putea fi în pericol.

(VEZI ȘI:TAVI CLONDA ȘI GABRIELA CRISTEA AU PROBLEME FINANCIARE?! PANDEMIA DE CORONAVIRUS LE-A DAT VIAȚA PESTE CAP)

Am început să am și niște atacuri de panică, înțeleg că acest virus îți afectează și sistemul nervos-vegetativ, am și vorbit cu psihologul și mi-a zis că după o lună de la boală ai ca un soi de depresie, unii fac mai agresiv, mai puțin agresiv. Am avut și fobii în timpul bolii, când am rămas fără gust și fără miros, m-am trezit într-o noapte în panică și mă gândeam că dacă luăm foc în casă noi nu simțim, dacă e o scăpare de gaze noi nu simțim. Am verificat toată casa, nu era nimic, dar capul lucrează”, a spus Gabriela Cristea la Xtra Night Show.

Sursa foto: Instagram