Bogdan Lobonţ nu mai are trai, din cauza fiului! Decizie fără precedent, după ce l-a dat în judecată pentru pensie. Acum…

Publicat: 12/03/2024 | 12:22
Bogdan Lobonț și Andrei Lobonț, fiul său / Foto: Facebook

Bogdan Lobonț a fost implicat într-un scandal uriaș care a ținut prima pagină a ziarelor ani la rând. Fostul mare portar este în plin conflict cu nimeni altul decât…fiul său! După ce o lungă perioadă a fost târât prin tribunale pentru pensia alimentară, iată că lucrurile s-au înrăutățit, căci băiatul fostului goalkeeper nu iartă nimic. Andrei îi face viața un calvar părintelui său și nu se lasă până când lucrurile nu vor fi așa cum își dorește. L-a dat în judecată pe fostul tricolor, iar procesul este în plină desfășurare. CANCAN.RO vă pune la dispoziție detalii exclusive din scandalul care nu pare să ia sfârșit! Ce măsuri a cerut tânărul instanței împotriva tatălui său?

Bogdan Lobonț este unul dintre portarii care au scris istorie în fotbalul românesc. A avut o carieră fulminantă și s-a învârtit pe la mari echipe atât de la noi, cât și de peste hotare. A fost goalkeeper la Echipa Națională din 1998 până în 2018. Cariera lui a început la o echipă de fotbal din Hunedoara, apoi a continuat la Rapid București până în 2000. Atunci a fost momentul când a avut loc lansarea lui peste hotare.

A semnat cu Ajax în 2000, iar începutul a fost unul greu. N-a reușit să prindă locul de titular în echipă, iar după un an a fost împrumutat la Dinamo București. S-a întors în Olanda, unde a stat constant în poarta celor de la Ajax, până în 2005. Când lucrurile au început să scârțâie, a fost transferat la Fiorentina în 2006. În august 2009, Bogdan Lobonț avea să-și ia zborul către Italia. Opt ani a jucat pentru AS Roma, de la care s-a retras în anul 2018.

CITEȘTE ȘI: AU RUPT LEGĂTURA DE LA BANI, IAR ACUM… BOGDAN LOBONȚ E LA CUȚITE CU FIUL SĂU! RĂZBOIUL SE POARTĂ ÎN TRIBUNALE

Bogdan Lobonț, Loredana Constantin și fiul lor, Andrei Lobonț

Bogdan Lobonț, scandal prin tribunale cu fiul său

Bogdan Lobonț și Loredana Constantin s-au iubit vreme de 4 ani, iar rodul iubirii lor este Andrei Cristian Lobonț care a venit pe lume în 2004. În anul 2006, cei doi au luat-o pe drumuri separate, urmând să se judece pentru custodia băiatului, care în cele din urmă a rămas în grija mamei. De-a lungul anilor fostul portar și fosta lui parteneră au dus un adevărat conflict, însă au decis să îngroape securea războiului și să-și vadă fiecare de viață.

Doar că, ce să vezi? Jihadul a pornit în momentul în care Andrei Cristian a crescut și și-a executat silit părintele pentru taxa de școlarizare. Atunci a început adevăratul calvar pentru fostul jucător de fotbal. Asta pentru că a fost nevoit să ducă un război prin tribunale cu fiul său.

Ex-internaționalul român nu a abandonat lupta, iar înainte de Crăciun, anul trecut, magistrații au stabilit că executarea și popririle pe conturile lui Bogdan Lobonț au fost nelegale. CANCAN.RO vă prezenta, acum ceva vreme, detaliile acestui scandal și vă aducea la cunoștință faptul că tânărul era nevoit să-i restituie tatălui său anumite sume: 2.238 de lei, plus 909 lei cheltuieli de judecată. În tot acest timp, cei doi au continuat scandalul pentru pensia alimentară. În primă fază, fostul tricolor a reușit micșorarea la 1/6 din veniturile lui.

Termenul de judecată următor a fost pe data de 8 martie 2024. Așa că, noi vă prezentăm șirul evenimentelor din sala de judecată. Conform surselor CANCAN.RO, Andrei Cristian Lobonț a cerut instanței să facă adrese în România și în Italia la organele fiscale ca să-i declare veniturile tatălui său. Și asta nu e tot! Tânărul le-a adus în vedere magistraților, să facă adrese și în alte state, pentru a afla dacă are venituri acolo. Cel mai probabil, ar fi vorba despre Olanda, țară unde Bogdan Lobonț a jucat o vreme bună la Ajax. Putem spune că tânărul a ajuns să-și vâneze tatăl prin tribunale!

CITEȘTE ȘI: SCANDAL MONSTRUOS ÎN FAMILIA LUI BOGDAN LOBONȚ. CANCAN.RO A AFLAT TOATE CULISELE. E PRĂPĂD! ÎȘI EVACUEAZĂ SILIT MAMA DE 80 DE ANI!

De la ce a început scandalul dintre Bogdan Lobonț și fiul său

Andrei Cristian Lobonț are acum 20 de ani și joacă fotbal la CSO Plopeni, în liga a 3-a. Este fundaș central și își dorește o carieră în fotbal. Toți ar spune că-l moștenește pe tatăl său, în ciuda faptului că nu se înțeleg prea bine.

Reamintim că, războiul a pornit în urmă cu mulți ani din cauza sumei de 172.000 de euro care ar fi trebuit să ajungă în contul fiului fostului portar, însă nu s-ar fi întâmplat acest lucru, după cum povestea fostul jucător de la AS Roma.

Atunci, Bogdan Lobonț a luat măsuri împotriva fostei partenere și a chemat-o în instanță. Doar că anii au trecut, iar fiul lor a împlinit vârsta de 18 ani, devenind major și având drept de decizie în astfel de situații. Așa că, suma despre care se tot vorbea acum mulți ani a „dispărut” peste noapte.

Bogdan Lobonț era obligat să-i plătească fiului său o pensie alimentară de 5000 de euro pe lună. În anul 2016, acesta stabilise cu fosta iubită ca valoarea pensiei să scadă la 1800 de euro lunar. În schimb, fostul sportiv se angaja să participe și cu alte sume la creșterea copilului. Au trecut anii și certurile prin sălile de judecată nu s-au încheiat. Acum, protagoniști sunt Bogdan Lobonț și fiul său, Andrei Lobonț!