Brigitte Pastramă, țepuită în Dubai: „Mi-au fraudat toate cardurile”

Publicat: 03/03/2023 | 16:33
Brigitte Pastramă, în Dubai. Foto: Instagram

Zilele acestea, Brigitte Pastramă a dezvăluit, în cadrul unei intervenții televizate, faptul că din luna septembrie, dorește să se mute în Dubai, alături de Florin. Mai mult de atât, fiica sa, Sara, va studia acolo. Cu ocazia mărturisirilor fericite, a ieșit la iveală un aspect mai puțin plăcut, respectiv faptul că hackerii i-au fraudat cardurile. 

De mai bine de un an, Brigitte Pastramă a început toate demersurile pentru a-și putea achiziționa o locuință în Dubai. Bruneta a căutat o casă în care să se poată muta, alături de familia sa, în Emiratele Arabe. În sfârșit, vedeta poate afirma că a terminat procedurile și că din luna septembrie a anului 2023, urmează să plece din România. Chiar dacă este extrem de fericită că a punctat această reușită, se pare că a avut de trecut o mulțime de obstacole până să poată ajunge în acest punct.

(CITEȘTE ȘI: Vedetele din România care au făcut închisoare. Cătălin Botezatu, Tudor Sișu sau Brigitte Pastramă se numără printre cei care au ajuns în arest)

Brigitte Pastramă, despre mutarea în Dubai: „Am avut foarte, foarte multe poticniri”

Invitată la un post de televiziune, soția lui Florin Pastramă a mărturisit că nu a fost deloc ușor să își croiască un drum către Dubai. Una dintre problemele cu care s-a confruntat vedeta a fost că la trei săptămâni după ce a ajuns în țară, hackerii i-au fraudat cardurile și au încercat să-i sustragă sume importante. Spre norocul său, problema a fost soluționată în timp util.

Brigitte Pastramă alături de actualul soț, Florin Pastramă (Foto: Instagram)

„Sper ca Florin să se acomodeze aici și îmi doresc din septembrie să mă mut împreună cu fata mea, care va studia aici. O să-i caut o școală aici, cu ajutorul lui Dumnezeu. Astăzi am avut hand-over-ul, adică asta înseamnă prima inspecție, și cu ajutorul lui Dumnezeu, până la sfârșitul lunii, poate ne vom muta în casa noastră.

Eu le-am făcut singură (n.r. actele pentru Dubai). Eu, da, le-am făcut singură. Am vândut un apartament aici și mașina, ca să pot lua casa asta. Și, da, toți banii pe care i-am avut, vreau să-ți spun că i-am băgat aici. Am avut foarte, foarte multe poticniri. Pentru că mie, când am ajuns aici, la 3 săptămâni au mi-au fraudat toate cardurile, au încercat niște hackeri să-mi ia banii de pe ele. Deci nu a fost foarte ușor”, a declarat Brigitte Pastramă, în exclusivitate, la Antena Stars.

(CITEȘTE ȘI: Brigitte Pastramă, blocată în Dubai! Ce a pățit vedeta: ”Am plecat la începutul lunii ianuarie”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult