Brigitte, scoasă din sărite de atitudinea lui Florin Pastramă față de noua menajeră: „Sper că nu am văzut bine”

Publicat: 31/03/2021 | 12:55
Brigitte, scoasă din sărite de atitudinea lui Florin Pastramă față de noua menajeră: „Sper că nu am văzut bine”

În casa lui Brigitte și a lui Florin Pastramă este întotdeauna ceva de făcut, astfel că cei doi aveau nevoie de o menajeră nouă. Zis și făcut! Alina, o tânără de doar 21 de ani s-a prezentat în fața soților Pastramă și i-a impresionat cu calitățile sale, cel puțin pe Florin. Detaliul acesta a fost imediat observat de ochiul ager al lui Brigitte iar tânăra, atâta timp cât va lucra în casa ei, va fi atent supravegheată.

De cum a pășit în casa soților Pastramă, noua menajeră a și făcut o impresie foarte bună. Nici nu e de mirare, dacă ne gândim că deși tinerică, Alina are o experiență vastă în acest domeniu. A lucrat timp de 7 ani în casa unui deputat, care a decedat. Inițial, Brigitte a fost foarte mulțumită de noua menajeră, mai ales că nu a avut nimic de obiectat atunci când i s-au prezentat sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească.

„Prima mea impresie nu a fost una rea. Mi s-a părut cu bun simț. Mă așteptam la mai rău și la mai puțin. Nu a făcut ca Mariana să facă figuri”, a declarat Brigitte Pastramă, în emisiunea ei de la Antena Stars, la scurt timp după ce Alina a pășit pragul vilei sale.

Florin Pastramă, vrăjit de noua menajeră

Nici Florin nu a avut prea multe de comentat la adresa Alinei. Mai ales că, din spusele acestuia, el este foarte pretențios și ține foarte mult ca fiecare articol vestimentar din garderoba lui să fie pus exact la locul lui, iar noua menajeră se pare că a înțeles din prima acest lucru.

„Mi se pare o fată muncitoare, nu e doar gura de ea. Mi-a plăcut foarte tare că s-a implicat foarte mult în timp ce îi explicam. Eu sunt pretențios, vreau chiloții albi la cei albi, și cei negri la negri. Și adidașii, vedeți cum sunt. Eu când ies din casă vreau s fiu impecabil”, a explicat Florin, știind că unii îl vor critica pentru cererile sale cam neobișnuite.

Noua menajeră, atent supravegheată de Brigitte

O mică parte din scena în care Florin Pastramă i-a arătat lenjeria intimă noii menajere, a fost văzută și de Brigitte. Inițial, bruneta a fost puțin șocată, dar apoi a lăsat gelozia deoparte și s-a bucurat că soțul ei o instruiește foarte bine pe noua angajată.

„Când m-am întors, nu știu dacă am văzut bine sau mi s-a părut, dar Florin îi arăta chiloții. Am văzut că i-a arătat și ciorapii, ceea ce m-a mulțumit, pentru că din ultima experiență, cine ne spăla rufele punea ciorapii desperecheați, lucrurile nu erau la locul lor, ale mele la Florin și ale lui Florin la mine”, a mai adăugat și Brigitte.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult