Când intră elevii în vacanța de toamnă. Ministerul Educației a decis care sunt perioadele în care cei mici vor sta acasă

Publicat: 29/09/2023 | 14:46
Când intră elevii în vacanța de toamnă / Sursă Foto: Facebook

Anul școlar 2023 – 2024 a început pe data de 11 septembrie și va avea o durată de 36 de săptămâni. Ministerul Educației a decis ca acesta să fie în continuare structurat în cinci module, separate de vacanțe. Citiți în continuare care sunt perioadele în care cei mici vor sta acasă pe parcursul acestui an școlar. 

Pe 11 septembrie 2023 a început un nou an școlar, toți elevii revenind la școală după vacanța de vară. Structura anului școlar 2023 – 2024 este foarte semănătoare celui trecut, Ministerul Educației mergând în continuare pe structura cu cinci module, separate de vacanțe.

(CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru elevi! Se dau burse de la stat. Cine poate beneficia de acești bani)

Când vor intra elevii în vacanța de toamnă. Ministerul Educației a stabilit perioadele în care cei mici vor sta acasă

Anul școlar 2023-2024 va avea o durată de 36 de săptămâni, cu începere de pe 11 septembrie 2023 și se va încheia pe 21 iunie 2024. Vă prezentăm în continuare structura anului școlar 2023 – 2024:

Modulul 1

  • cursuri: începând de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;
  • vacanța de toamnă: începând de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;

Modulul 2

  • cursuri: începând de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;
  • vacanța de iarnă: începând de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;

Modulul 3

  • cursuri: începând de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 16 februarie 2024, respectiv vineri, 23 februarie 2024 sau vineri, 1 martie 2024, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • vacanța de iarnă: va avea o durată de o săptămână, în perioada 19 februarie – 10 martie 2024, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București;

Modulul 4

  • cursuri: începând de luni, 26 februarie 2024, respectiv luni, 4 martie 2024 sau luni, 11 martie 2024, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;
  • vacanță: începând de sâmbătă, 27 aprilie 2024 până marți, 7 mai 2024;

Modulul 5

  • cursuri: începând de luni, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;
  • vacanţă: începând de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna Verde” sunt prevăzute să se desfășoare în intervale de cursuri diferite, în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024.

Elevii nu vor mai primi mâncare din partea statului. Guvernul a făcut anunțul

Problemele cu care se confruntă Guvernul par să nu se mai termine. Din păcate, criza financiară acută are repercusiuni și asupra elevilor din țara noastră. Mai exact, de pe 11 septembrie 2023, niciun școlar nu a mai primit mâncarea oferită de statul român prin intermediul programului „Masa caldă”, fondurile fiind alocate doar până în luna iunie.

Secretarul de stat Florian Lixandru a anunțat că pentru perioada septembrie-decembrie, Ministerul Educației pregătește noi norme de aplicare, cu banii rămași din perioada grevei profesorilor. Mai exact, în aceste zile se lucrează la Hotărârea de Guvern care să aprobe distribuția fondurilor pentru perioada rămasă până la finalul anului. În plus, potrivit secretarului de stat, programul pentru un milion de elevi care ar primi masă la școală, urmează să fie implementat abia din ianuarie 2024, fiind finanțate aceleași 450 de școli din țară, ca în anul școlar trecut.

„În ceea ce privește masa caldă, am avut programul pilot care se va transforma începând cu 2024 în program național, care tot conform acestei noi legi a învățământului preuniversitar va include un număr de 1.000.000 de beneficiari ai unei mese calde în unitățile de învățământ. La acest moment lucrăm la Hotărârea de Guvern privind funcționarea acestui program, urmând ca din ianuarie 2024 să și implementăm în mult mai multe școli decât am avut până acum. Pe perioada rămasă septembrie-decembrie urmează să se aprobe Hotărârea de Guvern de continuare a programului, pentru că sunt fonduri rămase la dispoziția primăriilor, necheltuite datorită faptului că a fost grevă în mai și iunie, s-au făcut economii, sunt bani alocați, este păcat să nu folosim acești bani pentru a acorda copiilor această facilitate, servirea unei mese calde în școală”, a declarat secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar din Ministerul Educației, Florian Lixandru, potrivit edupedu.ro.

(NU RATA: A fost dată afară din învățământ după ce i-a fost descoperit contul de Instagram! Ce fotografii posta cadrul didactic )