Căprioare ucise cu otravă de șoareci, pe un fond de vânătoare din Olt

Publicat: 04/02/2020 | 17:00

Şapte căprioare au fost găsite moarte, de luni şi până marți, pe un fond de vânătoare de lângă comuna Bălteni, județul Olt, cel mai probabil din cauza unor substanţe raticide. (VEZI ȘI: UN CUPLU DIN TÂRGU JIU ARE DREPT ANIMAL DE COMPANIE… O CIOARĂ)

„Până acum au fost găsite moarte șapte căprioare. Unele deja erau mâncate de păsări. Au murit din cauza substanţelor pentru combaterea şoriceilor. Probabil au fost puse de agricultori, dar nu le-au pus cum trebuie.

Aceste substanţe se pun în vizuina şoricelului, nu se împrăştie pe câmp. Noi căutăm şi alte căprioare, pe câmp şi prin pădure, pentru că substanţa asta le dă agonie şi ele se pot apropia de pădure şi să moară şi în pădure”, a spus Mihai Albulescu, directorul Agenției Județene pentru Vânătoare și Pescuit Sportiv (AJVPS) Olt.

Și alte animale sunt în pericol

Acesta a precizat că a fost sesizată poliţia, iar un exemplar a fost dus la Direcția Sanitar-Veterinară pentru analize.

Directorul AJVPS Olt susține că și alte animale sunt în pericol, având în vedere că aproximativ 400 de exemplare de căprior trăiesc pe cele trei fonduri de vânătoare din zonă. (NU RATA: HARTA CARE MARCHEAZĂ ÎN TIMP REAL RĂSPÂNDIREA CORONAVIRUSULUI ÎN ÎNTREAGA LUME)