Care a fost dorința lui Ion Caramitru înainte să moară. “S-a simțit întotdeauna onorat. Ne-a mărturisit că vrea să…”

Publicat: 09/09/2021 | 11:25

Florin Mihalcea, președintele Societății Timișoara, a dezvăluit că Ion Caramitru și-a dorit să fie înmormântat cu insigna asociației pe care o conduce în prezent și care s-a înființat în prima lună de după Revoluția din ’89.

În 2010, Ion Caramitru a fost laureat al premiului Speranța și membru de onoare al Societății Timișoara, condusă în prezent de Florin Mihalcea. La momentul respectiv, marele actor a primit și insigna pe care a purtat-o cu mândrie toată viața, anunță GÂNDUL.RO.

Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara, a anunțat că Ion Caramitru i-a mărturisit că își dorește să fie înmormântat cu respectiva insignă, de care era foarte atașat.

“Ne-am sfătuit ce să facem în această privință împreună. În octombrie 2019 am fost numiți în consiliul de conducere al Institului Revoluției Române, din care inițial fusesem eliminați pentru că făceam parte, de fapt, din ‘Asociația Revoluționarilor Fără Privilegii’, asociație înființată de Ion Caramitru și Radu Filipescu pentru cei care au refuzat certificatul de revoluționar.

Ion Caramitru a purtat insigna Societății Timișoara cu consecvență. El și-a trecut și în CV apartenența la Societatea Timișoara. S-a simțit întotdeauna onorat de faptul că reprezintă un simbol pentru orașul Revoluției. Întâmplarea face că, la un moment dat, ne-a mărturisit că vrea să fie înmormântat cu această insignă. Ceea ce pentru noi a însemnat foarte mult”, a spus Florin Mihalcea.

În 2018, Ion Caramitru și Florian Mihalcea au fost numiți în Consiliul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

Ion Caramitru, primul care a vorbit în direct, la Revoluție

Reamintim că Ion Caramitru a fost cel care a deschis prima transmisie live a Televiziunii Române din timpul Revoluției din decembrie ‘89.

Am ajuns acolo (la TVR, n.r.) plecând cu o mare de oameni din zona Pieţei Romane, unde fusese un blocaj făcut de taburi, sub conducerea unui maior, care mă implora să plec de acolo, pentru că eram acolo de 48 de ore. Eu întrebam de ce. «Pentru că o să primim ordin să se tragă şi nu o să avem încotro». Toată zona era plină de tineret (…) În spate, erau trei rânduri de soldaţi”, spunea, la momentul respectiv, Ion Caramitru.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult