Cât costă și cum arată ceasul pe care Culiță Sterp îl poartă zi de zi

Publicat: 06/03/2020 | 15:12

Culiţă Sterp este unul dintre cei mai populari cântăreţi ai momentului. Tânărul nu duce deloc lipsă de bani şi se poate lăuda cu obiecte luxoase.

Familia Sterp este una destul de înstărită, tatăl lui Culiţă făcând o adevărată avere din creşterea oilor. Familia sa are o vilă impunătoare în apropiere de Haţeg, iar cântăreţul i-a dedicat o melodie părintelui său în care spune că acesta „Din oi o făcut avere/ Și pe vânt, dar și pe ploi”.

Culţă Sterp are un ceas de lux şi o maşină scumpă

Culiţă a preferat să o ia pe un alt drum şi a ales muzica populară şi cea de petrecere. A fost o alegere foarte inspirată, iar tânărul face bani frumoşi cu piesele sale, având concerte în ţară cât şi în localuri cu specific românesc de peste hotare. El este posesorul unui autoturism luxos Mercedes S Class, pe care l-a şi tunat. Acesta nu este, însă, singurul obiect scump cu care se afişează.

Culiţă Sterp deţine şi un ceas de mână Hublot Chronograph care costă 10.700 şi pe care îl poartă frecvent.

Ceasurile Hublot Chronograph, adevărate bijuterii de mii de euro

Carmen de la Sălciua şi Culiţă Sterp, dragoste cu năbădăi

Culiţă Sterp a avut o relaţie intens mediatizată cu cântăreaţa Carmen de la Sălciua. Deşi părea că se iubesc cu foc, cei doi au divorţat după doar un an de căsătorie. Divorţul a fost marcat de acuzaţii de infidelitate venite din ambele părţi, iar cântăreţul chiar a spus că fosta sa nevastă ar fi avut o aventură cu cel mai bun prieten al său.

La un moment dat, s-a vorbit despre posibilitatea ca cei doi să se împace, dar apoi Culiţă Sterp s-a înscris la emisiunea Puterea Dragostei. Acolo a început să se apropie de Simona, dar povestea de dragoste nu a ţinut, iar cântăreţul a părăsit ulterior show-ul matrimonial de la Kanal D. El avea să spună că Simona nu era bună pentru el, întrucât aceasta era genul de femeie care ar fi preferat să conducă relaţia, iar lui nu îi place să fie condus.

Recent, s-a vorbit despre faptul că acesta ar fi într-o nouă relaţie şi că ar fi prezentat-o pe noua sa iubită prietenilor săi, cu toate că, nu cu mult timp în urmă, s-a zvonit că fosta sa nevastă l-a părăsit pe Cosmin Isăilă pentru a reînnoda o poveste de dragoste alături de el.