Cătălin Moroșanu, prins băut la volan și lăsat fără permis. Avem imaginile “flagrantului” Poliției

Publicat: 29/04/2021 | 23:48

Revenit din Republica Dominicană, unde a participat la show-ul “Survivor România”, Cătălin Moroșanu a „comis-o”. Luptătorul a fost depistat băut la volan de un echipaj și a rămas fără permis de conducere. În plus, s-a ales și cu o amendă. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile “flagrantului” Poliției.

Reîntoarcerea pe plaiurile mioritice pare să nu fi fost de bun augur pentru Cătălin Moroșanu, după ce a simțit pe propria-i piele că nu mai este de glumit cu Poliția Rutieră, în aceste vremuri. Aflat la volan, pe Bulevardul Decebal din Capitală, sportivul a fost tras pe dreapta de un echipaj, pentru un clasic control de rutină, cum se procedează de o bună perioadă în Capitală.

Cătălin Moroșanu, oprit de un echipaj pe Bulevardul Decebal

În secundele următoare, Cătălin Moroșanu a prezentat actele celor doi agenți, iar, după verificare, aceștia au decis, potrivit procedurii, ca șoferul să fie testat și cu aparatul etilotest. Spășit, sportivul s-a îndreptat către una dintre mașinile de poliție aflate în zonă și s-a pus pe suflat. Și… ghinion! Rezultatul a dovedit o alcoolemie, conform unor surse, de 0,04 mg alcool pur în aerul expirat. (VEZI ȘI: FILMĂRILE CARE VOR CUTREMURA SHOWBIZ-UL DIN ROMÂNIA)

Cătălin Moroșanu suflă în aparatul etilotest

Permis suspendat și amendă

Potrivit imaginilor CANCAN.RO, Cătălin Moroșanu a gesticulat, la un moment dat, nervos, semn clar că nu-i convenea deloc situația în care se află. Agenții de la Rutieră nu s-au lăsat deloc impresionați și au aplicat legea. Astfel, fostul concurent de la “Survivor România” s-a ales cu permisul suspendat pentru o perioadă de 90 de zile, dar și cu amenda aferentă.

Cătălin Moroșanu semnează amenda primită de la polițiști

În timp ce polițiștii întocmeau actele necesare, Cătălin Moroșanu s-a agitat ca un leu în cușcă. A vorbit la telefon și a verificat presiunea din roțile superbului Mercedes pe care îl conduce. Ulterior, a semnat documentele și a fost lăsat să plece. Însă doar ca simplu pieton, după ce și-a parcat mașina într-un loc adecvat. De precizat că, înainte să fie oprit de agenți, a oprit la o benzinărie, unde a umflat anvelopele autoturismului. (NU RATA: PRIMELE IMAGINI CU MOROȘANU & SOȚIA DUPĂ CE S-A ANUNȚAT”DIVORȚUL” LOR)

Cât alcool ar fi consumat Cătălin Moroșanu

Din informațiile CANCAN.RO, Cătălin Moroșanu ar fi consumat, înainte să se urce la volan, două, cel mult trei pahare cu vin roșu. Lucru pe care acum, cu siguranță, îl regretă, având în vedere că deține și o funcție publică, fiind consilier județean în Galați.

Cătălin Moroșanu se duce să parcheze mașina în altă parte

„Client” mai vechi al agenților de la Poliția Rutieră

În iunie 2017, Cătălin Moroșanu a a avut, din nou, probleme cu Poliția Rutieră. Însă, la momentul respectiv, a fost depistat de agenţi în timp ce conducea cu viteză excesivă în localitate, nu sub influența băuturilor alcoolice, ca acum. Potrivit autorităților, luptătorul a fost prins în timp ce gonea cu 110 kilometri pe oră, în satul Mărășeni, comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui.

Era 7 dimineaţa şi, deodată, am văzut o maşină albă, neinscripţionată, cum întoarce pe linie continuă. A pus sirenele şi s-a luat după mine. Era Poliţia, m-a oprit în trafic pentru că aş fi avut viteză. Să vedem, să demonstreze. Nu îmi aminesc ce viteză aveam, nu ştiu dacă am permisul suspendat, să îmi trimită acasă procesul verbal să îl văd”, declara, în urmă cu aproape patru ani, Cătălin Moroşanu, care, cel mai probabil, s-a ales și atunci cu permisul suspendat pentru 90 de zile.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult