Cătălin Zmărăndescu a fost eliminat de la Survivor România. Câți bani a câștigat

Publicat: 23/03/2022 | 07:32

Cătălin Zmărăndescu a fost eliminat de la Survivor România 2022, însă a dat lovitura din punct de vedere financiar. În cele zece săptămâni petrecute în Republica Dominicană, fostul luptător a câștigat o mică avere. Cu câți bani se întoarce în țară.

Potrivit playtech.ro, Cătălin Zmărăndescu era plătit cu 4.500 de euro pe săptămână, fiind cel mai bine remunerat concurent. Ca o comparație, Războinicii” încasează câte 1.000 de euro pentru fiecare șapte zile petrecute la Survivor România 2022.

(VEZI AICI: CĂTĂLIN ZMĂRĂNDESCU, DECIZIE DE NEÎNŢELES LA SURVIVOR ROMÂNIA! FAIMOŞII AU RĂMAS DIN CE ÎN CE MAI PUŢINI)

Un calcul simplu arată că fostul bodyguard al lui Gigi Becali părăsește Republica Dominicană mai bogat cu 45.000 de euro. Eliminarea lui Cătălin Zmărăndescu, după zece săptămâni, i-a surprins pe ceilalți concurenți.

Mi s-a zbârlit pielea, ești nebun?!”, a fost reacția lui Alexandru Nedelcu de la Războinici”, fost fotbalist.

Inclusiv Laura Giurcanu, de la Faimioși”, a rămas cu gura căscată. “What the f*ck?!”, a spus aceasta, în timp ce se uita la colega ei, Elena.

După eliminare, Cătălin Zmărăndescu a mers și i-a salutat pe toți concurenții din cele două echipe.

Cătălin Zmărăndescu, eliminat de la Survivor România 2022: “Am fost și rămân singur”

Ulterior, Cătălin Zmărăndescu a precizat că va reveni în sânul familiei sale, precizând că nu va uita niciodată experiența petrecută în Republica Dominicană. La Survivor România 2022 a învățat că nu este bine să ai prea multă încredere în oameni.

Asta e, mă întorc acasă, la familia mea. De când a început competiția asta am fost singur. Am rămas același om, doar că am devenit mai răbdător și mai înțelegător. Nu o să uit prea ușor această experiență, mi-o voi aduce aminte și le-o voi povesti copiilor, nepoților. Baftă, faimoși! Baftă, războinici! Am învățat aici că prieteniile se nasc în timp, în ani de zile. Am încredere în oameni, e un defect de-ale mele. Sper să nu mai am la fel de multă încredere și în viitor. Cu siguranță Matilda, fetița mea, va înțelege că nu cei mai buni câștigă, nu întotdeauna cei mai buni ajung în vârf. Viața e formată din eșecuri, câștiguri, trăiri, bucurii, suferințe, doar de noi depinde ce facem, cum facem ca să trecem peste ele”, a declarat Cătălin Zmărăndescu.

(NU RATA: CĂTĂLIN ZMĂRĂNDESCU, FAIMOSUL DE LA „SURVIVOR ROMÂNIA”, SE TOPEȘTE DE DORUL FAMILIEI: ”DACĂ AȘ PRIMI MĂCAR O POZĂ”)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult