Câți oameni au murit, de fapt, la Casa Poporului. Secretele bine ascunse despre cea mai impozantă clădire a României

Construcția Casei Poporului, clădire admirată și contestată în egală măsură de români, a început în 1984 și inițial ar fi trebuit finalizată în numai 2 ani. Termenul a fost prelungit apoi până în 1990. Construcția, actualul Palat al Parlamentului, este situată în centrul istoric și geografic al Capitalei, pe locul unde se afla cartierul Uranus. Are 4 niveluri subterane și 2 adăposturi antiatomice, pentru că Nicolae Ceausescu se temea de un atac nuclear, avându-se în vedere faptul că proiectul a fost demarat în timpul Războiului Rece.

Teama de răzvrătirea poporului

Fostul dictator era însă îngrijorat și de altceva, poate chiar mai mult decât de bombele atomice-de revolta poporului. În acest sens, el ar fi cerut construirea unor tuneluri subterane, care să-l ducă în siguranță până la aeroportul Otopeni, de unde să reușească a fugi din țară, în eventualitatea unei lovituri de stat. Inginerul Traian Popp, care a lucrat pe șantier, confirma existența unui culoar subteran care face legatura între subsolul Casei și metrou, undeva în zona dintre statiile Izvor și Politehnică. Nu exista, însă, un mijloc de deplasare secret menit să ajungă la Otopeni, declara Popp.

Pe șantier, pentru a se putea duce la sfârșit acest proiect megaloman, au lucrat între 20.000 si 100.000 de muncitori în 3 schimburi. Lor li se adăugau 200 de arhitecți, coordonați inițial de către Cezar Lăzărescu.

Puțini oameni cunosc tragica poveste a fostului arhitect-șef. Casa lui a fost dărâmată pentru a face loc noului Bulevard Victoria Socialismului, așa cum a fost demolat aproape întregul cartier Uranus, 57.000 de familii fiind mutate cu forța, conform stirileprotv.ro.

Înscrisuri lăsate de muncitori

Lăzărescu a acuzat din plin lovitura primită, nesuportând gândul că și-a pierdut casa. A murit, în urma unui atac cerebral, functia fiindu-i lui preluata ulterior de Anca Petrescu. Și muncitorii de pe șantier au lăsat în urma lor semne. Unele amuzante, altele înfricoșătoare. Un material publicat în Curierul Național, în anul 2003, prezenta câteva mesaje scrise de zidari glumeți, pe peretii Palatului, cum ar fi: „Maria + Casa Poporului“ sau „AMR (Au mai ramas) 197, 196, 195 … zile”.

Victime ale construcției

S-a vorbit mult despre lucrătorii care și-au găsit sfârșitul aici, pe cel mai mare șantier al țării din acea vreme. Documentele confirmă 27 de morți în accidente de muncă, dar au circulat și încă circulă zvonuri legate de muncitori uciși, pentru a păstra tăcerea asupra unor tuneluri sau camere secrete de aici. Anca Petrescu, fostul arhitect-șef al construcției, infirma aceste ipoteze, precizând că, atunci cand murea un muncitor, procurorii militari făceau imediat o anchetă amanunțită și se căuta un vinovat. Drept urmare, dispariția unor angajați nu ar fi fost trecută ușor cu vederea.

Se spune că în anul 1990, magnatul american Rupert Murdoch a vrut să cumpere clădirea contra sumei de 1 miliard de dolari, însă oferta sa a fost refuzată. Pentru foarte mulți, Palatul Parlamentului din Sectorul 5, denumit inițial Casa Republicii, reprezintă o construcție deținătoare a trei recorduri internaționale, potrivit romaniapitorească.ro. Ea este recunoscută ca fiind cea mai grea clădire din lume, cea mai scumpă clădire administrativă de pe glob și, nu în ultimul rând, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață. Palatul impresionează mai ales prin monumentalitatea lui.

Cifre impresionante

Structura lui masivă și impunătoare măsoară 270 m lungime, 240 m lățime, 86 m înălțime și 92 m adâncime, fiind organizat pe 12 nivele de suprafață și alte 9 subterane. Și, pentru a termina cu cifrele, este compus din aproximativ 1000 de încăperi dintre care 2 parcări subterane, o sală de concerte, 4 restaurante, 3 biblioteci, 440 de birouri și mai mult de 30 de saloane care poartă numele unor personalități de marcă sau evenimente importante pentru poporul roman, precum Sala Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, Alexandru Ioan Cuza, Sala Drepturilor Omului sau Sala Unirii.

Se știe că megalomania și cultul personalității specifice dictaturii comuniste sunt elemente identitare ale acestei clădiri. Cu toate acestea, prin denumirea de Casa Poporului pe care a avut-o după Revoluție s-a încercat schimbarea ei într-un simbol al ieșirii de sub dictatură și, implicit, al orașului. Dar această Casă a Poporului a rămas întotdeauna undeva între rușine și mândrie, o situație care s-ar putea compara cu Turnul Eiffel din Paris, supus de-a lungul timpului numeroaselor critici și acuze nevoalate din partea parizienilor.

Detaliile unui specialist care a lucrat la partea secretă a clădirii

Colonelul în rezervă Nicolae Kovacs, omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului a făcut unele dezvăluiri, puțin cunoscute și dezvăluite populației de rând, chiar după răsturnarea regimului Ceaușescu. A relatat multe aspecte privind „o rețea de subterane”, în legătură cu palatal, potrivit conexiuniurbane.ro.

Pentru a-și realiza sarcinile a avut sub comandă 12.000 de militari rezerviști. El a dezvăluit că în Casa Poporului sunt circa 5.000 de încăperi și că în subteran sunt șapte etaje și buncărul antiatomic, o incintă cu pereți groși de 1,5 m acoperiți cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată în niciun fel de radiații. Adăpostul antiatomic este compus din sala principală, adică punctul de comandă – cartierul general care trebuia să aibă legături telefonice cu toate unitățile militare din România – și mai multe apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război.

„Sala principală” urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc și pe pereți, cu un sistem de hărți ale României, în relief. Pentru ventilație s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereți. Există 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului.
Ca ofițer superior specializat în construcții speciale, Kovacs a lucrat la tot ce înseamnă pasaje secrete realizate în timpul lui Ceaușescu.

20 de kilometri de rețea subterană

Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în așa fel încât să se poată circula prin ele cu mașini cu motor electric. Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din actuala Piața Revoluției) și unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piața Revoluției sunt întrerupte din loc în loc de uși impresionante, de șapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanș zona în caz de necesitate.

Au fost înglobate în acest sistem și catacombele mai vechi ale orașului, realizate în perioada interbelică, cum este cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt și multe alte tuneluri secundare, cum e cel dintre Casa Poporului și stația de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilități publice”. Unele catacombe, ținute secrete până acum – mai precis cele situate în zona Pieței Victoria- vor fi amenajate pentru parcaje subterane.

Concomitent cu șantierul de la Casa Poporului, Kovacs a lucrat și la „clădirile speciale” din apropiere, actualul Hotel Marriott și Ministerul Apărării. Pe locul ales pentru minister exista deja un buncăr cu un planșeu din beton de 1,2 metri grosime, construit de nemți în anul 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă cu Hitler. S-a încercat demolarea acelei structuri, dar era prea greu și s-a hotărât să fie înglobată în noul imobil. Așa a devenit construcția lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceaușescu, care nu se află sub Casa Poporului ci sub Ministerul Apărării.

Cu toate acestea, Palatul Parlamentului sau Casa Poporului este o atracție de netăgăduit pentru sute de mii de turiști veniți special pentru a-l vizita și pentru a-i cunoaște istoria.