Caz îngrozitor la Iași. Un bărbat a fost găsit cu fața mâncată de câini după ce a căzut de la înălțime

Publicat: 28/05/2019 | 12:28

Procurorii și polițiștii din Iași au mers, marți, în localitatea Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, acolo unde instrumentează un caz șocant. Apelul la 112 a fost efectuat la primele ore ale dimineții de o persoană care a semnalat că un bărbat zace mort lângă o balastieră, după ce ar fi căzut de la înălțime. Persoana care a sunat la numărul de urgență a relatat că, din cauza imaginii horror, nu a avut curajul să se apropie de cadavru.

La fața locului, medicii au fost șocați, la rândul lor. Au găsit un bărbat pe care nu au putut să îl identifice și care nu mai avea, efectiv, față. (VEZI ȘI: O GREFIERĂ S-A ARUNCAT DE LA ETAJUL 2 AL PARCHETULUI CURȚII DE APEL IAȘI)

Victima fusese desfigurată de câinii din zonă și a fost transportată la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, fiind luate în calcul mai multe variante: accident, sinucidere sau crimă. (CITEȘTE AICI: UN TÂNĂR DE 22 DE ANI A MURIT ÎN IAȘI DUPĂ CE A „ZBURAT” CU UN MERCEDES, ÎNTR-O CURBĂ)