Ce a făcut tânărul din imagine, timp de 6 ore, după ce a realizat că e singurul pasager din avion

Publicat: 24/01/2023 | 14:30
Tânărul din avion. Sursă foto: TikTok

Robbie Allen, un tânăr din Sydney, a devenit „celebru” pe TikTok, după ce a postat un videoclip în care explica de ce a fost singur în avion. Motivul total neașteptat a făcut materialul să devină viral. Pe de altă parte, dezvăluirea sa a stârnit o adevărată polemică în rândul internauților. 

Tânărul din Sydney călătorea, în luna ianuarie, către Fiji, cu ocazia zilei sale de naștere. Încă de la îmbarcare, a fost anunțat că este singurul pasager al zborului, acesta fiind un dar pentru ocazia specială.

Timp de șase ore, cât a durat zborul, Robbie a avut parte de tot ce și-a dorit. De la băuturi la snacksuri și dulciuri, a fost, într-adevăr, răsfățat. Însoțitorii de zbor l-au tratat ca pe o vedetă. Mai mult decât atât, până și căpitanul a venit să îi ureze „La mulți ani”, așa cum a spus tânărul pe TikTok.

Robbie a avut parte de o zi de naștere de neuitat. Sursă foto: TikTok

„Am fost literalmente singura persoană din întregul avion. Căpitanul a venit și s-a așezat lângă mine și a vorbit cu mine. Personalul mi-a dat tot ce am vrut. Am avut literalmente întregul avion pentru mine. Sunt singurul pasager. Este de ziua mea. Sunt VIP”, a spus Robbie.

(CITEȘTE ȘI: Gestul făcut de un tânăr, într-un avion, de față cu iubita sa. Ea nu știa că bărbatul se află la bord! Pasagerii au început să aplaude)

Scandal după ce Robbie a zburat singur 6 ore cu avionul

După ce Robbie a avut parte de un asemenea tratament, cei care au văzut clipul în care își spune povestea s-au împărțit în două tabere: cei care îl felicită și cei care îl critică aspru pentru ce a făcut. De ce? Pentru că un zbor poluează, iar atunci când ești și singur în avion, lumea interpretează gestul ca o risipă.

„Având în vedere urgența climatică, revelația că atât de multe avioane aproape goale au ard combustibili fosili și au adăugat la acumularea de CO2 în atmosferă este destul de șocantă”, este unul dintre comentarii.

(CITEȘTE ȘI: Decesul în timpul zborului cu avionul. Care este procedura echipajului și ce se întâmplă cu persoana decedată)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult