Ce a încercat un bărbat să facă în timpul examenului de permis auto cu masca de protecție

Publicat: 06/04/2021 | 08:24

Un bărbat originar din orașul Modena a încercat să copieze la proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, categoria B, cu ajutorul unei camere video, foarte mică, ascunsă în masca de protecție.

Din păcate pentru el, un agent din regiunea Friuli Venezia Giulia, care a luat parte la examen ca și candidat fals, a descoperit trucul. Polițistul de la Rutieră a observat că bărbatul nu avea deloc stare, precum și un comportament ciudat.

În plus, omul legii a observat că bărbatul respectiv avea masca de protecție umflată peste medie, că, la intervale scurte de timp, își punea mâinile în zona gurii și că stătea mai tot timpul aplecat, de parcă ascundea ceva.

Cercetat în stare de libertate pentru fraudă

După ce s-a încheiat examenul, polițiștii i-au cerut bărbatului să predea masca de protecție, la schimb cu alta nouă. A fost momentul în care oamenii legii au constatat că respectivul candidat a încercat să fraudeze examenul pentru permisul de conducere.

Candidatul primea răspunsurile de la un prieten, care îi trimitea mesaje pe un telefon pe care bărbatul îl avea în buzunar. O vibrație era echivalentă cu un răspuns corect, iar două pentru cel eronat. În prezent, italianul este cercetat în stare de libertate pentru fraudă.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult