Ce a pățit Mihai Dedu, de la Știrile Pro TV. Vedeta a dezvăluit emoțiile prin care trece din cauza propriului fiu

Publicat: 13/09/2023 | 14:43
Mihai Dedu, prezentator la PRO TV / Sursă foto: captură video

Mihai Dedu (51 de ani) este cunoscut de întreaga țară, dat fiind faptul că este la pupitrul știrilor de la PRO TV de mai bine de un deceniu. Chiar dacă este celebru, puțini sunt cei care știu că are un fiu care îi face, câteodată, probleme. 

Fiul jurnalistului are 22 de ani și este student la Academia de Studii Economice, secția Management în limba engleză. Tânărul îi seamănă leit tatălui, dar despre viața sa se știu puține.

Matei Dedu, fiul lui Mihai Dedu / Sursă foto: Facebook

Mihai Dedu, probleme cu fiul său: „Știi cum stau cu inima?”

În cadrul unei ediții de la emisiunea Vorbește Lumea, prezentatorul TV s-a destăinuit în fața Adelei Popescu și i-a povestit că fiul său are un obicei care nu-i dă pace. De când și-a obținut permisul de conducere, pleacă și nu anunță unde este.

„În momentul în care a început să iasă, să plece… a dobândit permisul de conducere de doi ani… El pleacă… Știi cum stau cu inima? Nu ai idee! Și îl rog, asta este marea lui greșeală… că nu înțelege că noi ne consumăm extrem de tare atunci când nu știm unde este. (…) Îi zic dă mă și mie un SMS să știu unde ești! Atât! De obicei face și chestia asta. Dar în alte conjuncturi, nici măcar nu ține telefonul deschis”, a spus Mihai Dedu despre fiul său.

(CITEȘTE ȘI: Crima care i-a schimbat viața Andreei Marinescu, știrista Pro TV! Colega lui Mihai Dedu nu știa că întâlnirea de la locul faptei avea să îi marcheze existența)

Cu cine se iubește fiul lui Mihai Dedu

În urmă cu un an, Maya Pop a recunoscut faptul că are o relație cu Matei Dedu de mai bine de 4 ani. Ca urmare, artista este cu cel pe care-l numește prima sa iubire de mai bine de 5 ani, dar au reușit să-și țină povestea de iubire departe de ochii curioșilor.

Maya Pop are o relație cu Matei Dedu / Sursă foto: Facebook

„Sunt 4 ani jumătate și este prima mea iubire adevărată și suntem în continuare împreună. Am avut și noi o perioadă acum vreo doi ani în care a fost un impas, dar uite că am reușit să trecem peste, suntem foarte bine. Am mai vorbit și după despre asta. Contează foarte mult felul în care comunici cu persoana de lângă tine. M-am maturizat foarte mult.

Abia după am înțeles foarte multe lucruri, pe care poate și eu le făceam greșit și el. Contează foarte mult să lucrez eu cu mine, să îmi recunosc mie că greșesc. Asta am vorbit și cu el. La noi este iubirea foarte mare, atât cât putem noi să simțim la vârsta asta. Nu este neapărat ușor, dar atâta timp cât există iubirea, se găsesc căi să se rezolve problemele, care la noi nu au fost niciodată foarte grave”, a dezvăluit Maya Pop în interviul difuzat pe canalul de YouTube WOWnews.

(CITEȘTE ȘI: Cum a încercat Antena 1 să scape de Răzvan și Dani din cauza lui Mihai Dedu, de la PRO TV! ”Sunt ieftini!”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult