Ce a pățit o pensionară într-un market din Târgu Mureș. Ajunsă la casă, a observat că nu îi ajung banii

Publicat: 31/08/2020 | 11:16

Tare grea este bătrânețea, mai ales atunci când o pensie amărâtă nu ajunge nici măcar pentru câteva cumpărături. O bătrânică din Târgu Mureș a avut parte de un episod de acest gen, într-un market, atunci când a văzut că la casă, nu-i ajung banii pentru a achiziționa tot ceea ce avea în coș.

Pe grupul de Facebook „Ești din Târgu Mureș dacă…”, un internaut a povestit ce s-a întâmplat într-un market din oraș. Ajunsă la casa de marcat, o bătrânică ce avea în coș numai câteva produse, a constatat că nu-i ajung banii.

Pensionară din Târgu Mureș, ajutată cu bani de o străină, la casa de marcat

Mare i-a fost mirarea tânărului atunci când a văzut că o doamnă îi oferă pensionarei suma de 100 de lei, pentru a-și face treaba cu ei.

„Ieri ,am vazut ceva ce m-a impresionat profund. Ma aflam intr-un market din Aleea Carpati. O doamna in varsta avea in cos doua iaurturi ,o paine, cateva mere si o apa minerala. A scos portofelul si isi numara banutii ,se pare ca nu-i ajungeau! Dezorientata ,s-a intors la rafturi si nu stia la ce sa renunte. Vazandu-i incurcatura,o doamna slabuta ,cam la 45 de ani ,a scos din portmoneu doua bacnote de 50 de lei ,s-a dus in spatele bunicutei ,s-a aplecat ,ca si cand i-ar fi gasit,si i-a spus : stimata doamna, v-au cazut banii astia! Nu sunt ai mei,a protestat bunicuta,nu i-am pierdut eu! Ba da,doamna, dumneavoastra i-ati pierdut ,daca nu acum poate altadata! In ochii bunicutii au aparut doua bobite mici de lacrimi! Multumesc ,i-a spus ! Am ramas impietrit, e asa de usor si totodata atat de greu sa faci o mica fapta buna! Va multumesc doamna, ati preferat sa ramaneti anonima! O noapte buna dragi tg-mureseni, o noapte buna precum inima acestei doamne!” a fost mesajul postat de internaut, pe grupul de Facebook.