Ce a pățit Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii? A făcut anunțul cu ochii în lacrimi, direct din cimitir: „Una dintre cele mai grele vești din viață”

Publicat: 05/08/2023 | 14:54
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii, în doliu / Foto: Captură Video

Răzvan Kovacs este unul dintre cei mai controversați concurenți de la Insula Iubirii, din cauza situațiilor neașteptate în care s-a prezentat în timpul emisiunii de la Antena 1. A intrat în competiție, pentru a-și testa relația amoroasă pe care o avea cu Ema Oprișan. Lucrurile n-au mers așa cum se așteptau, căci cei doi au fost supuși unor episoade tensionate în preajma ispitelor, lucru care s-a văzut pe micile ecrane. Filmările show-ului din Thailanda s-au încheiat, așa că toți concurenții au revenit la viața de zi cu zi. 

Deși emisiunea fenomen de la Antena 1 încă rulează pe post, filmările din Thailanda s-au încheiat de ceva vreme. Astfel, toți concurenții și ispitele au revenit pe meleaguri românești și au dat nas în nas cu realitatea. Unii s-au întors împreună, alții despărțiți. În ciuda acestui aspect, toți cei care au participat la emisiune încearcă să-și vadă de viață, întorcându-se la activitățile pe care le aveau înainte de Insula Iubirii.

CITEȘTE ȘI: DUPĂ DERAPAJUL GROSOLAN CU OANA MONEA, MARIUS MOISE A COMIS-O DIN NOU! IMAGINI SCANDALOASE CU IUBITUL BIANCĂI GIURCĂ ȘI 2 ISPITE: „NU ȘTIAM CUM SĂ REACȚIONEZ, A FOST PREA MULT!”

Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii / Foto: Captură Video

Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii, în doliu

De multe ori a fost cu zâmbetul pe buze și sigur pe el, însă chiar și așa a dat uneori semne de slăbiciune. Răzvan Kovacs trece acum prin momente cumplite, după ce a pierdut o persoană apropiată. Concurentul de la Insula Iubirii este devastat de durere pentru că un prieten bun a ales să-și încheie socotelile cu viața într-un moment de disperare. Răzvan a ales să transmită un mesaj emoționant, pe rețelele de socializare, prin care să ofere sfaturi tinerilor din ziua de astăzi. S-a filmat din cimitir, de la mormântul lui Kevin, regretatul lui amic, iar imaginile i-au întristat pe fanii de la Insula Iubirii.

„Dacă aveți o problemă, cred că sunt mulți oameni care pot să vă asculte, dacă nu pot să vă ajute, măcar să vă asculte și să vă descărcați puțin. Decât să ajungeți aici (n. red. la cimitir) mai bine povestiți ce aveți pe suflet unui om de pe stradă și poate vă dă un răspuns care vă schimbă viața (…). Una dintre cele mai grele vești din viață a venit în urmă cu 2 săptămâni… omul cu care mi-am împărțit hainele, mâncarea și banii… A ales “calea ușoară” pentru rezolvarea problemelor…. Aș fi preferat să mă sune să discutăm … nu a mai avut puterea să o facă, tu nu aștepta să ajungi la capătul puterilor. Deschide-te în fața cuiva, spune ce ai pe suflet”, a transmis Răzvan, în mediul online.

CITEȘTE ȘI: BIANCA GIURCĂ, MESAJ CONTROVERSAT DUPĂ CE A PRIMIT UN CADOU DE LA RADU VÂLCAN. FANII AU CRITICAT-O DUR: „NU CONSIDER CĂ AM FOST MANIPULATĂ”