Ce a pățit un bărbat după ce s-a oferit să ducă o gravidă cu mașina la spital: „Încă sunt în stare de șoc și de consternare”

Publicat: 15/10/2023 | 19:13
Șoferul care a luat gravida cu mașina / Sursă foto: Facebook

Zilele acestea, un blogger a povestit cea mai ciudată întâmplate din viața sa. Pe rețelele de socializare, a spus ce a pățit după ce a vrut să ajute o gravidă. Când au citit, fanii săi au rămas șocați. Întâmplarea a devenit imediat cunoscută în întreaga lume.

Chuck Ineh mergea, liniștit, cu mașina spre muncă. La un moment dat, a văzut o femeie însărcinată pe care nu o lua niciun taxi. A vrut să facă o faptă bună și să o ducă la spital, dar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată:

„În drum spre serviciu azi dimineață, am văzut o femeie însărcinată stând pe marginea drumului, după chipul ei, avea dureri severe, de travaliu. Probabil că a petrecut ceva timp la intersecție așteptând taxiul, dar se pare că niciun taxi nu era dispus să o ducă în asemenea stare.

În timp ce avea dureri, alte câteva femei o mângâiau, ele mi-a atras atenția. Am trecut pe lângă, m-am gândit din nou, am dat înapoi și m-am oferit să o duc la spital. Era neliniștită, striga și arăta că se simte incomod. Sincer, eram foarte speriat de ce le voi spune oamenilor dacă ceva nu va merge bine”.

Ce a făcut gravida în mașina bărbatului

În drum spre spital, femeia a început să devină din ce în ce mai agitată și a născut un băiețel. Șoferul s-a speriat teribil, dar a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o ajuta. Ulterior, a dus-o la spital, unde l-a adus pe lume și pe cel de-al doilea copil.

Gravida a născut în mașina bărbatului / Sursă foto: Facebook

„Țipetele ei au devenit intense, înainte de a putea spune „doamnă, liniștește-te”, ea a născut un băiat CHIAR ÎN MAȘINA MEA și tot spunea că mai vine încă unul. În acest moment, nu am știut dacă ar trebui să parchez sau să merg la spital. Eram efectiv terminat.

A trebuit să-mi amintesc toate cursurile de siguranță și de prim ajutor pentru a continua călătoria, am ajuns în siguranță la spital, asistentele au fost foarte prompte în a o îngriji. Spre slava lui Dumnezeu, în câteva minute, ea a născut al doilea băiat”, spune bloggerul.

(CITEȘTE ȘI: „Mi-au zis că am o fetiță și nu i-am crezut”. Ce s-a întâmplat cu femeia gravidă care a fost operată de „hernie”)

Șoferul, în stare de șoc

Chiar dacă gemenii sunt în afara oricărui pericol și mama lor i-a mulțumit, bărbatul încă nu își poate reveni. Este fericit că a avut ocazia să facă o faptă atât de nobilă, dar nu își poate scoate de pe retină momentul nașterii.

„Gemenii și mama se descurcă foarte bine, dar eu sunt încă în stare de șoc și consternare. De fiecare dată când îmi amintesc cum am condus, pur și simplu nu pot să-mi rețin lacrimile.

Îți mulțumesc, Dumnezeule Atotputernic, pentru că m-ai folosit pentru această femeie și pentru copiii ei gemeni”, a spus Chuck Ineh pe Facebook.

(CITEȘTE ȘI: O femeie s-a chinuit să rămână gravidă cu soțul ei, dar nu a reușit. După 4 ani de încercări, a aflat că făcuse amor complet greșit)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult