Ce meserie a avut Ruby înainte să ajungă celebră! Artista și-a dorit de mică o carieră muzicală. „Primul meu job oficial a fost…

Publicat: 06/11/2021 | 13:31

Ruby este o femeie împlinită și fericită. Cariera artistei este în plină ascensiune și se bucură de faptul că a reușit să facă ce îi place în viață. Aceasta de mică s-a visat pe scenă, însă până a ajuns acolo a lucrat și în alte domenii. Care a fost primul job al cântăreței?

Ruby este în cel mai bun punct al vieții sale, în care majoritatea visurilor i s-au îndeplinit. Aceasta a mărturisit recent că mereu și-a dorit să aibă o carieră muzicală și că a muncit mult pentru asta. Însă, Ruby a avut și alte ocupații înainte de a deveni celebră. Cântăreața a declara că de mică a avut spirit antreprenorial și a încercat să își câștige singură banii. (CITEȘTE ȘI: CE REACȚIE A AVUT RUBY CÂND A FOST CERUTĂ DE SOȚIE, PE INTERNET! CÂNTĂREAȚA NU S-A FERIT)

În ceea ce privește viața profesională, primul job al lui Ruby a fost în cadrul unei televiziuni, pe postul de redactor. Deși îi plăcea ceea ce făcea artista a știut că este menită pentru altceva, iar în scurt timp a ajuns pe scenă.

„Când eram mici vindeam de toate, chibrituri împachetate în folie de ciocolată. Mereu mi-a plăcut să îmi câștig banii. Mă duceam la bunica și culegeam caise din copac și apoi ieșeam la poartă să le vând. Bunica îmi dădea bani, aveam tot ce îmi trebuia. Ai mei erau plecați în afară pentru mine, ca să îmi asigure traiul, dar întotdeauna mi-a plăcut să fac eu ceva.

Primul meu job oficial a fost în televiziune, am fost redactor. Îmi plăcea, dar nu simțeam că fac ceea ce mă reprezintă. Eu am venit în București în clasa a IX-a. M-am mutat pentru liceu, iar bunica nu a fost lângă mine primele două săptămâni și mi-a fost foarte greu, nu puteam să dorm fără ea”, a declarat Ruby la Antena Stars.

Ruby și-a dorit mereu o carieră muzicală

Ruby a știut mereu unde vrea să ajungă și ce să facă, așa că a muncit constant pentru ca visul ei să devină realitate. Încă de mică și-a dorit să ajungă pe scenă și nu s-a lăsat până când acest lucru nu s-a întâmplat.

„Muncesc mult și pun foarte mult suflet în ceea ce fac. Lucrez la foarte multe proiecte, multe materiale video și lucrez foarte mult la mine, încerc să mă dezvolt cât mai mult. Mi-am dorit sa ajung aici, să am succes, am făcut asta de când eram mică. Toată copilăria mea m-am vizualizat ca fiind cântăreață. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că visurile mele au căpătat culoare și s-au îndeplinit.

Acum sunt înconjurată de foarte mulți oameni de la care am lucruri de învățat. Trăiesc și muncesc făcând ceea ce iubesc cel mai mult, muzica. Pot să spun că sunt cu adevărat împlinită”, a mai spus Ruby.

(VEZI ȘI: RUBY, DEZVĂLUIRI EMOȚIONANTE DESPRE DIVORȚUL PĂRINȚILOR EI: ”AM SUFERIT, DAR AM REFUZAT SĂ MĂ AXEZ PE DURERE”)