Ce pensie are, de fapt, Elena Merișoreanu. Ce face interpreta de muzică populară cu banii pe care îi primește lunar

Publicat: 17/11/2022 | 21:31

Elena Merișoreanu este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară. De-a lungul timpului, artista a adunat o comunitate impresionantă de fani care o apreciază și îi ascultă melodiile. Ei bine, din acest motiv, mulți au fost curioși să afle ce pensie primește aceasta, dar și cum își gestionează veniturile de la stat, după atâția ani de muncă în industria muzicală.

În cadrul unei emisiuni Tv, Elena Merișoreanu divulga în urmă cu ceva timp ce pensie încasează lunar. Cântăreața mărturisea atunci că este extrem de mulțumită de suma pe care o primește de la stat și că se descurcă de minune cu acești bani. Ei bine, curioșii aveau să fie lămuriți la acel moment. Artista a declarat că primește o sumă frumușică, mai exact, nici mai mult, nici mai puțin de 5.000 de lei. Mai mult, aceasta a declarat că nu are de ce să se plângă de această sumă, întrucât trăiește o viață liniștită din banii pe care îi încasează lunar.

„Ne-ar bate Dumnezeu să ne plângem, când alții trăiesc din 1.500-2.000 de lei. Pensia mea este de aproape 5.000 de lei”, spunea artista în cadrul unei emisiuni.

Elena Merișoreanu, una dintre cele mai cunoscute artiste de muzică populară

Ce face Elena Merișoreanu cu pensia în fiecare lună

Mai mult decât atât, Elena Merișoreanu a vorbit deschis și despre investițiile sale financiare. Celebra cântăreață a dezvăluit că se implică activ în creșterea nepoților. În urmă cu ceva timp, interpreta de muzică populară a făcut un gest deosebit pentru nepotul cel mare și i-a cumpărat un apartament pe Calea Victoriei.

“Pentru ce muncesc? Să le dau și lor, deși celui mare i-am luat apartament pe Calea Victoriei. Are un serviciu la o firmă americană, la Microsoft, așa că își câștigă ei pâine. Dar tot mai zice: `mamaie, așa ceva…”, a mai povestit celebra artistă.

CITEȘTE ȘI: REGIMUL ALIMENTAR PE CARE ÎL ARE ELENA MERIȘOREANU. A REUȘIT SĂ DEA JOS 5 KILOGRAME, ÎNTR-UN TIMP FOARTE SCURT

Celebra cântăreață a avut la un moment dat o reacție dură la adresa colegilor săi de breaslă care se plâng de veniturile mici din partea statului. Aceasta susține că niciunul dintre ei nu ar avea motive să facă asta, deoarece oricum au venituri uriașe din concerte și evenimente.

This browser does not support the video element.