Ce pensie are Mitică Popescu. “După 53 de ani de activitate…” Artistul a spus, în sfârșit, adevărul

Publicat: 16/04/2021 | 10:28

Mitică Popescu are pare de o bătrânețe liniștită și lipsită de mari griji. Este într-o formă de invidiat și, deși are 84 de ani, nu se confruntă cu boli grave. În plus, are și o pensie frumușică, pe care o merită cu prisosință.

De-a lungul timpului, au apărut zvonuri potrivit cărora Mitică Popescu ar avea grave probleme cu banii și că, în fiecare lună, trebuie să strângă cureaua. Adevărul este, însă, altul.

Actorul a decis să rupă tăcerea și a dezvăluit ce sumă încasează după 53 de ani de activitate. Informația că ar avea o pensie de doar 1.300 de lei este total falsă.

Nu este adevărat, nu am o pensie atât de mică. După 53 de ani de activitate, nici nu aveam cum să primesc doar atât. Am o pensie lunară de peste 5.000 de lei, plus banii pe care îi primesc din drepturile de artist”, a declarat Mitică Popescu, potrivit playtech.ro.

Actorul a precizat că era imposibil să aibă o pensie de doar 1.300 de lei în condițiile în care a muncit aproape o viață întreagă.

Mitică Popescu, carieră colosală

Mitică Popescu s-a remarcat în faţa spectatorilor datorită rolurilor din piese precum „Oamenii cavernelor”, „Cititorul de contor”, „Nebuna din Chaillot”, „O şansă pentru fiecare”, „Nişte ţărani”, „Ivona, principesa Burgundiei”, „Mătrăguna”, „Pescăruşul”, „Slugă la doi stăpâni” şi „Colonia îngerilor”.

În lumea filmului a debutat încă de la sfârşitul anilor ’70, când a fost distribuit în „Stejar – extremă urgenţă”. Au urmat „Doctorul Poenaru”, „Căsătorie cu repetiţie” şi „Trenul de aur”. Totuşi, memorabilă a fost interpretarea sa din filmul „Moromeţii”, unde a jucat rolului lui Cocoşilă. În prezent, Mitică Popescu este angajat al Teatrului Mic din Capitală, dar este şi gazda emisiunii „D’ale lui Mitică”, difuzată de TVR 2.

Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, “pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult