Ce preț are un cozonac vândut de Gabriela Cristea. Prezentatoarea de la Antena Stars a dat lovitura cu noua afacere

Publicat: 08/03/2024 | 18:12
Gabriela Cristea și-a clădit o nouă afacere / Foto: Facebook

Gabriela Cristea a dat lovitura! Vedeta nu se bucură de succes doar pe micile ecrane, ci și în viața de zi cu zi. Pentru că este o gospodină desăvârșită atunci când nu apare în fața telespectatorilor, bruneta s-a gândit să-și pună în plan ideile și să pornească o afacere alături de soțul ei. N-a stat prea mult pe gânduri și a pus bazele unui bussiness care să-i rotunjească veniturile. Cu ce a ajuns să se ocupe moderatoarea de televiziune atunci când nu apare pe sticlă?

Gabriela Cristea a devenit femeie de afaceri! Prezentatoarea de la Antena Stars și-a clădit o afacere din care face bani frumoși, atunci când nu apare pe sticlă. Moderatoarea este o gospodină desăvârșită și s-a apucat de preparat cozonaci artizanali. Aceasta le arăta adesea urmăritorilor ei de pe rețelele de socializare ce bunătăți face, iar mulți au sfătuit-o să meargă pe acest drum. Așa că, pe lângă afacerea cu haine pe care o are, Gabriela Cristea s-a gândit să spună bazele unui bussiness profitabil și să vândă cozonaci făcuți de ea.

„Abia aștept să încep să fac cozonaci pe bandă rulantă. Să știți că și voi veți putea comanda cozonacii mei. Puteți deja să faceți comenzi pentru că site-ul este deja gata și puteți să vă alegeți perioada în care să primiți cozonac. Momentan venim doar cu aceste 6 categorii: cozonac cu ciocolată și cu cremă gianduia și nuci. Avem aceeași variantă și pe babka. Avem cozonac cu fistic și babka cu fistic. Mai avem o variantă care mie mi se pare câștigătoare. Este cozonacul cu piure de măr, cu nuci și cremă de caramel sărat. N-ați mâncat așa ceva! Avem și varianta de babka, și varianta de cozonac”, a spus vedeta de televiziune, pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: GABRIELA CRISTEA, DEZAMĂGITĂ DE ROMÂNIA. CE A PĂȚIT PREZENTATOAREA TV: ”MĂ BATE UN GÂND SĂ PLEC ÎN SPANIA”

Ce preț are un cozonac vândut de Gabriela Cristea

Vedeta și-a deschis un site, de unde cei interesați pot comanda cozonacii preparați de ea. A pregătit nu mai puțin de 6 sortimente pentru doritori.

„Cel mai exigent bucătar, Gabriela Cristea, se asigură că fiecare produs respectă rețeta sa, înainte de a ajunge la tine. Astfel, îți livram o fărâmă dulce, aproape de perfecțiune”, se arată pe site-ul Gabrielei Cristea.

CITEȘTE ȘI: GABRIELA CRISTEA, LIPSTĂ DE ENERGIE. SOȚIA LUI TAVI CLONDA SE CONFRUNTĂ CU STĂRI DE RĂU: „MĂ ÎNTREB DACĂ AR FI FOARTE GRAV SĂ…”

Prețurile pornesc de la 85 de lei pentru cozonacii cu mere, nucă și caramel sărat și pot ajunge până la 140 de lei pentru cel cu fistic. Greutatea unui cozonac este de 900 de grame.