Ce s-a ales de Emanuel Ion, finalistul de la „Românii au talent” 2022. Cu ce probleme s-a confruntat, după terminarea emisiunii

Publicat: 20/01/2023 | 21:05
Emanuel Ion, câștigătorul de la Românii au talent 2022. Foto: Facebook

Multe persoane își amintesc de Emanuel Ion, finalistul de la „Românii au talent” 2022, însă puțini știu ce s-a ales de băiatul nevăzător imediat după terminarea emisiunii. Deși a primit susținere din partea multora, acum fostul concurent trece prin momente grele.

În momentul în care a urcat pentru prima dată pe scena de la „Românii au talent”, Emanuel i-a impresionat pe jurați cu povestea sa de viață dar și cu talentul pe care îl are. Acesta a obținut imediat din partea Andrei un Golden Buzz, care l-a trimis direct în semifinale.

VEZI ȘI: Cine este Emanuel Ion, de fapt, tânărul nevăzător care a primit primul Golden Buzz de la Andra Măruță, aseară, la Românii au Talent de la Pro TV

Ce s-a ales de Emanuel Ion, finalistul de la „Românii au talent” 2022

După ce a pierdut marele premiu de la „Românii au talent” 2022, ieșind pe locul doi, Emanuel Ion a avut parte de o perioadă destul de grea. Tânărul din Constanța s-a confruntat cu perioade de depresie în care nu înțelegea care este rostul lui pe pământ, fiind extrem de negativist. Această stare l-a inspirat să scrie o melodie pe care le-o dedică, în special, celor care trec prin aceeași situație.

„Vă spun sincer că am avut o perioadă când rosteam doar cuvinte negative peste viața mea… Eram cel mai negativist om posibil… Dar am înțeles că aceste cuvinte pot avea o mare influență peste viața ta. Așa că ai mare grijă ce spui! Despre acest lucru va vorbi și piesa ‘Cuvinte Antistres’”, a scris Emanuel Ion pe contul său de Facebook.

NU RATA: Când începe Românii au Talent, sezonul 13? Andra a făcut anuntul, la Pro TV

Emanuel s-a născut nevăzător, însă nu a lăsat acest aspect să îi marcheze viața. Băiatul a învățat să cânte la cinci instrumente: orgă, acordeon, chitară, chitară bass și tobe. Pasiunea pentru muzică l-a ajutat de-a lungul anilor să uite de problema de sănătate pe care o are și să se bucure de viață. Fanii săi sunt foarte încântați de ultima melodie a băiatului, considerându-l un adevărat geniu muzical.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult