Ce s-a ales de ”prințul” Adi Cristea și cu ce se ocupă de când a dispărut din lumina reflectoarelor

Publicat: 01/10/2021 | 14:55

Și-a dorit să ajungă fotbalist, a jucat la echipa națională, iar acum Adrian Cristea a dat uitării cariera de sportiv și s-a reprofilat. A făcut ce a făcut și s-a retras subtil și din lumina reflectoarelor. Ce s-a ales de viața ”prințului”, dar și cum sta cu viața amoroasă după ce a intrat într-un con de umbră.

 

Adi Cristea a ajuns în punctul în care se consideră un bărbat matur și responsabil. Viața l-a ”călit” destul de mult cât să ajungă la conluzia că toate s-au întâmplat la momentul potrivit. Ultima dată când s-a aflat în lumina reflectoarelor și ocupa un loc serios în titlurile primelor pagini ale tabloidelor, a fost atunci când s-a iubit cu Bianca Drăgușanu.

Adi Cristea a sperat să devină om de afaceri

În 2017, Adrian Cristea a pus ghetele de fotbalist în cui și s-a retras definitiv din fotbal. ”Prințul” și-a dedicat toată energia propriei persoane sperând să devină un influent om de afaceri: și-a deschis un atelier de croitorie:

”Sunt bine, sănătos, am ieșit din lumea mondenă și m-am liniștit. Nici nu am mai urmărit showbizul autohton. M-am retras și sunt liniștit. Ca și în cariera sportivă, fac totul din pasiune. Dacă faci din pasiune, din dragoste pentru ce faci, zic eu că ies lucruri foarte frumoase. Mă concentrez pe această afacere”, a declarat ”prințul” cu ceva ani în urmă.

La scurt timp fotbalistul a lansat prima linie de costume bărbătești. Nu știm cât de mare a fost pasiune pentru noua afacere, dar succesul nu a fost pe măsura așteptărilor, iar la doar câteva luni, ”prințul” a ”pus lacătul pe ușă”.

Surse din anturajul fostului fotbalist au declarat că acesta nu are un job sau o sursă sigură de venit, ba mai mult, își petrece timpul în sălile pariurilor sportive de unde mai ”ciugulește” câte ceva:

(VEZI ȘI:L-AM FILMAT LA PARIURI PE ”PRINȚUL” LUI GIGI BECALI!)

“Face bani din pariuri, joacă foarte mult. Din asta se întreține. Însă, nu câștigă mereu, motiv pentru care este mereu la limită cu banii. Își petrece destul de mult timp cu fiica lui, Rania, de care este foarte apropiat. Nu este mulțumit deloc de statutul său financiar și profesional.

Mai ține legătura cu câțiva colegi din fotbal, printre care se numără și Adrian Mutu,  dar nu a reușit să prindă vreun post în staff-ul vreunei echipe”, au spus surse din apropierea fotbalistului în urmă cu un an.

Norocul în dragoste l-a ocolit pe ”prinț”

(VEZI ȘI:DENISA NECHIFOR, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE S-A ÎNTÂLNIT CU ADRIAN CRISTEA: ”DATORITĂ RELAȚIEI MELE CU…”)

Cât despre norocul în dragoste, fostul fotbalist se mândește cu multe ”goluri marcate”, însă cam atât. S-a iubit cu Denisa Nechifor cu care are o fetiță, Rania (13 ani).  Mariajul celor doi s-a sfârșit, iar acum au o relație de prietenie pe care au clădit-o de dragul fiicei lor:

„Relația mamă-tată este foarte importantă pentru fetita noastră. De altfel ne înțelegem foarte bine, chiar am făcut un grup „Family” pentru a putea sa discutam mereu. Datorita relație mele cu tatăl ei, Rania a evoluat foarte frumos, iar noi ne mândrim cu acest lucru.”, a mărturisit Denisa Nechifor pentru Antena Stars.

Când credea că soarele a răsărit și pe strada lui, ”prințul” a căzut în ”vraja” Biancăi Drăgușanu. Timp de aproape patru ani,  relația lor a fost una cu multe suișuri și coborâșuri:

”Eu vreau să-mi văd de viaţa mea şi de carieră, asta este prioritar pentru mine! Lumea vorbeşte multe, dar nu văd de ce. M-am săturat să fiu subiect de presă pentru că aşa îţi doresc unii”, a declarat fostul fotbalist pe vremea când se iubea cu Bianca Drăgușanu.

Atunci când toată lumea se aștepta ca cei doi să se căsătorească, Bianca a decis să pună punct relației și s-a cuplat cu Victor Slav, cu care s-a și căsătorit.

Sursa foto: Instagram.ro