Ce s-a întâmplat după ce Theo Rose și-a asumat noua relație, în urma dezvăluirilor CANCAN.RO. Noua jurată de la Vocea României, o carieră explozivă

Publicat: 01/08/2022 | 19:01

Theo Rose și-a asumat public relația cu actorul și rezigorul Anghel Damian, la scurt timp după ce CANCAN.RO a publicat, în exclusivitate, fotografii cu cei doi iubiți, în timp ce se sărutau, pasional, pe stradă. Avem toate detaliile plus declarații în exclusivitate.

Deși finalista de la “Bravo, ai stil!” a susținut, pe Instagram, că fostul ei iubit, Alex Leonte, era la curent cu situația, nepotul lui Nea Mărin a avut o reacție intempestivă. La doar 25 de minute de la publicarea articolului care anunța despărțirea verii (detalii AICI), Alex a șters toate pozele în care apărea alături de Theo Rose.

Theo Rose se sărută pe stradă cu noul ei iubit, Anghel Damian (Foto: CANCAN.RO)

Vestea răsunătoarei separări l-a luat prin surprindere și pe unchiul lui Alex, celebrul Nea Mărin, care se gândea deja la nuntă.

(CITEȘTE ȘI: ALEX LEONTE A AFLAT CĂ E PĂRĂSIT DIN CANCAN. A ȘTERS TOATE POZELE CU THEO ROSE DUPĂ DOAR 25 DE MINUTE, IAR CONTUL LUI DE INSTAGRAM A EXPLODAT)

„Asta e viața, ce te mai miră în ziua de azi? După 20 de ani se despart cu copii, cu astea. Ăștia sunt tineri, viața asta e! Dar au ani buni… Eu, ce să zic… la un moment dat, începusem să mă gândesc când se căsătoresc ei.

Nu mă mai miră nimic, că ce văd eu în jurul meu, stau numai între tineri și numai d-astea aud”, a spus Nea Mărin, pentru CANCAN.RO.

Noul iubit al juratei de la “Vocea României”, Anghel Damian, regizorul serialului de la Pro TV “Clanul”, unde joacă și Theo Rose, a ținut să pună, totuși, punctul pe “i”.

„Nu a înșelat nimeni pe nimeni, e o relație asumată. În rest, alte comentarii nu am de făcut. Felicitări pentru că ați primit pontul”, a fost declarația lui Anghel Damian, pentru CANCAN.RO. (Vezi mai multe AICI)

Theo Rose, o carieră explozivă

Dar cine este mai exact, talentata Theo Rose, care a reușit să pună pe jar întreg showbizul?

Născută în 8 august 1997, Theodora Maria Diaconu, pe numele întreg, a uimit pe toată lumea cu vocea ei, încă de când era mică. Frumoasa artistă a început să cânte de la vârsta de 4 ani și a debutat pe scenă cu muzică populară.

Din dorința de a-i călca pe urme surorii sale, Raluca, devenită cântăreață, Theo Rose a urmat Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” – specializarea Pedagogie Muzicală – și absolvit cu o onorantă medie 9.50.

Deși se pregătise un an întreg pentru admiterea la Facultatea de Actorie din București, Theo Rose nu a mai ajuns să susțină examenul. Motivul? A întârziat 5 minute, așa că nu a mai putut să intre la proba respectivă. Traficul din București nu i-a permis să ajungă la timp.

Ulterior, cântăreața a absolvit secția de muzică a Universității “Spiru Haret”.

Theo Rose a devenit rapid cunoscută după participări la numeroase emisiuni și concerte. În 2014 era deja coprezentatoare a show-ului KidSing, de la Kanal D. Iar șase ani mai târziu ajungea în finala „Bravo, ai stil!”.

Acum, Theo Rose este jurat la “Vocea României”, unde împarte scaunul cu Smiley, dar joacă și în noul serial de la Pro TV, „Clanul”, regizat de noul ei iubit.

This browser does not support the video element.