Ce se întâmplă cu polițistul care l-a convins pe Gheorghe Dincă să își recunoască crimele

Publicat: 14/08/2019 | 09:48
Ce se întâmplă cu polițistul care l-a convins pe Gheorghe Dincă să își recunoască crimele

Criminalul din Caracal a avut, inițial, o atitudine sfidătoare la adresa anchetatorilor, negând orice faptă de care era acuzat și pretinzând că nici măcar nu știe de ce a fost reținut. Totuși, la un moment dat, Dincă a cerut să vorbească doar cu un anumit polițist. Discuția s-a desfășurat ”între patru ochi”, iar Dincă, spre surpriza tuturor, și-a schimbat radical comportamentul și a recunoscut că le-a ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.

Bineînțeles, apariția acestui polițist a dat naștere multor întrebări. De ce l-a chemat Dincă doar pe el? Se cunoașteau? Cum a reușit să-l convingă pe ”Monstrul din Caracal” să recunoască atrocitățile? Surse din Caracal – informează stirilekanald.ro – susțin că polițistul Marius Preda ar fi ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. A fost vorba despre un incident petrecut în casă. ”El a fost văzut la secția de ortopedie, în urmă cu câteva zile”, au dezvăluit persoane din localitate în presă. Există probleme locomotorii serioase – ligamente rupte -, după ce polițistul s-ar fi lovit foarte tare la picior.

”A rămas singur cu acel poliţist, chiar mi-a solicitat să rămână singur cu acel poliţist”

”A cerut să stea de vorbă cu un poliţist. A cerut să fie singur cu acest poliţist. Sper să nu mă-nşel, dar pe acel poliţist eu nu l-am văzut în grupul poliţiştilor de la Dolj, l-am văzut doar la faţa locului, acolo, şi presupun că este poliţist de la Olt. A rămas singur cu acel poliţist, chiar mi-a solicitat să rămână singur cu acel poliţist. A stat aproximativ o oră, să fie mai bine… Imediat a mărturisit, e vorba de minute. Cu acel domn poliţist l-am văzut discutând şi cu o zi înainte, în timpul percheziţiilor, fapt pentru care şi a doua zi a solicitat să discute cu dânsul şi a discutat inclusiv cu soţia inculpatului acest domn poliţist“, a declarat în media avocatul Bogdan Alexandru.