Ce se întâmplă cu relația Mihaelei Rădulescu cu Felix Baumgartner? Detaliul care sugerează o despărțire

Publicat: 05/08/2020 | 18:21

Pe 3 august, Mihaela Rădulescu și-a serbat ziua de naștere. Diva de la Monac a împlinit 51 de ani și în  acest an și-a sărbătorit ziua de naștere în mediul online. Vedeta a respectat regulile impuse pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 și a mutat petrecerea pe rețelele de socializare.

Din cauza epidemiei de coronavirus, Mihaela și-a sărbătorit ziua de naștere în mediul online, unde a primit urări de la toți colegii ei. Vedetele i-au transmis mesaje care mai de care, ce au emoționat-o pe diva de la Monaco

Printre cei care au ținut să o felicite pe Mihaela Rădulescu s-au aflat foștii concurenți de la „Ferma. Un nou început”, colegii de la emisiunea „Românii au talent” și alte nume celebre din industria mondenă. Printre aceștia s-au numărat și Loredana Groza, Dan Negru, Mihai Peter și Andi Moisescu. (CITEȘTE ȘI: MIHAELA RĂDULESCU, PRINSĂ ÎN PAT CU AMANTUL. DETALII PICANTE DIN PRIMA CĂSNICIE A VEDETEI)

Însă în această avalanșă de urări a fost sesizată lipsa unei persoane speciale. Este vorba chiar de iubitul Mihaelei, Felix Baumgartner, care nu i-a transmis niciun mesaj. În anii trecuți acesta se făcea remarcat prin declarațiile de dragoste și surprizele pe care le pregătea pentru Mihaela Rădulescu.

Se pare că Felix nu i-a urat nici măcar un simplu „La mulți ani” pe rețelele de socializare. Să fie oare vorba de o despărțire? Fanii s-au grăbit și au tras imediat concluziile, mai ales că în ultima perioadă a tot circulat zvonul conform căruia relația dintre cei doi s-a răcit.

Este sfârșitul relației?

În presă au apărut zvonuri cum că de aproape jumătate de an s-a cam răcit relația Mihaelei cu Felix. Mai mult, cei doi nu au fost împreună de ziua vedetei și au început să își petreacă și vacanțele separat. (VEZI ȘI: CE O OPREȘTE PE MIHAELA RĂDULESCU SĂ AJUNGĂ ÎN FAȚA ALTARULUI? PREVIZIUNILE PE CARE CARMEN HARRA LE-A FĂCUT DESPRE RELAȚIA VEDETEI CU FELIX BAUMGARTNER)

Un alt indiciu care lasă de înțeles că relația celor doi nu se află în cel mai bun punct este faptul că Felix Baumgartner nu a mai postat pe rețelele de socializare nimic care să aibă legătură cu Mihaela. Ultimele fotografii cu cei doi împreună sunt de pe data de 6 martie

Mihaela și Felix s-au cunoscut în urmă cu cinci ani, atunci când sportivul a venit în România pentru un eveniment, pe care tocmai Mihaela Rădulescu îl prezenta. Iar de atunci, deși nu a fost vorba despre dragoste la prima vedere, cei doi au început să formeze un cuplu.