Ce se întâmplă cu românii care vor să iasă la pensie, dar nu au 15 ani de stagiu de cotizare. Anunț oficial

Publicat: 09/04/2024 | 08:31
Ce se întâmplă cu românii care nu au 15 ani de contributivitate / sursă foto: colaj Pixabay

Sunt vești importante pentru românii care doresc să iasă la pensie, însă nu au 15 ani de stagiu de cotizare. Șeful CNPP, Daniel Baciu, a oferit o serie de explicații referitoare la modul în care cetățenii pot beneficia de pensie, chiar dacă nu au pragul respectiv de contributivitate. Deși legea prevede acest aspect, există câteva excepții. Totodată, de la 1 septembrie unele dintre pensii se vor majora. Informațiile se regăsesc mai jos, în articol.

Vești noi pentru românii care doresc să iasă la pensie, însă nu au cei 15 ani de contributivitate. Daniel Baciu, șeful CNPP – Casa Națională de Pensii Publice, a oferit o serie de explicații referitoare la modul în care un cetățean poate să beneficieze de pensionare, chiar dacă nu are stagiul de cotizare admis de lege. Șeful Casei de Pensii susține că există câteva excepții care pot fi luate în considerare.

După ce a fost implementată noua Lege a Pensiilor, mulți români au un semn de întrebare – ce se va întâmpla pe viitor? Odată cu aceste schimbări, autoritățile susțin că nivelul de trai va fi mai bun. De altfel, șeful CNPP susține că există un buget suplimentar de 25 de miliarde de lei față de plățile din prezent.

Vezi și CE PENSIE VA ÎNCASA UN ROMÂN CARE A MUNCIT 38 DE ANI ȘI ARE 50 DE PUNCTE DE CONTRIBUTIVITATE? CU CÂT SE VA MAJORA SUMA DE 2.100 DE LEI DUPĂ RECALCULARE

Ce se întâmplă cu românii care vor să iasă la pensie, dar nu au 15 ani de contributivitate

Șeful CNPP a explicat faptul că există câteva excepții, pentru a ieși la pensie chiar dacă nu există 15 ani de vechime, așa cum prevede legea. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice a explicat faptul că acest aspect poate fi îndeplinit în cazul pensionării de invaliditate.

„Pentru pensionarii din sistemul public, trebuie să se realizeze minimum 15 ani vechime pentru a putea obține o pensie din sistemul public de pensii. Excepție fac doar pensionarii de invaliditate. Și asta pentru că boala nu te întreabă câți ani ai lucrat, și acolo avem excepții unde sunt sub 15 ani. Dar și pensiile de invaliditate se calculează tot pe contributivitate”, a spus șeful CNPP.

Totodată, președintele CNPP a mai precizat faptul că s-a dorit, încă de la început, să se valorifice „tot ceea ce semnifică contributivitate”. Totodată, prin noua formulă de calcul aplicată, se dorește renunțarea la inechitățile din sistem. De altfel, de la 1 septembrie, multe pensii se vor majora. Acest aspect va fi posibil în urma recalculării. Iată o parte din declarațiile șefului CNPP.

„Practic, principala corectură pe care o face această lege, s-au adunat o grămadă de inechități cu care nu mai putem să continuăm la nesfârșit. Iar prin noua formulă de calcul asta încercăm să facem. Să înlăturăm aceste inechități. Practic, la același număr de puncte, toată lumea să aibă aceeași pensie în plată. Asta facem prin noua formulă. Înlăturăm aceste inechități, luăm în calcul mai multe venituri decât ceea ce se ia în calcul în acest moment, avem acele puncte de stabilitate astfel încât oamenii să rămână în câmpul muncii.

Bineînțeles, cei care doresc și cei cărora sănătatea le permite acest lucru. Nu este o chestiune operativă prevăzută de lege. Dar am acordat aceste bonusuri, ca să zic așa, celor care doresc să rămână în continuare și să aibă niște pensii mai mari. Acestea sunt lucruri benefice iar această lege asta face. În urma recalculării de la 1 septembrie majoritatea pensionarilor vor avea venituri mai mari”, a mai spus Daniel Baciu, la Realitatea Plus.

Citește și PENSIONAREA LA 60 DE ANI, NOUA OPORTUNITATE DIN LEGE. SE APLICĂ FĂRĂ NICIO PENALITATE!

Sursă foto: colaj Pixabay