Ce se întâmplă, de fapt, în camerele oaspeților din Grecia. Mărturia devastatoare a unei menajere

Publicat: 26/06/2023 | 23:18
Menajeră în Grecia / Sursă foto: Pexels

Zilele acestea, postarea unei românce a stârnit o adevărată polemică pe un grup destinat românilor care merg în Grecia. Femeia a povestit că doi prieteni de-ai ei au fost la un pas să fie jefuiți de menajerele de la hotel. La scurtă vreme, o angajată cu o funcție similară a sărit imediat pentru a-și apăra colegele de breaslă. Ulterior, alți internauți au adus la lumină cazuri de furt din industria hotelieră elenă. 

O româncă a spus că prietenii ei care au fost în Grecia, au văzut, cu ajutorul unei camere ascunse, că menajerele ar fi încercat să le fure din bunurile personale:

„Un cuplu de prieteni abia s-a întors din Grecia și soțul a pus hidden cam în trolerul lăsat în cameră. În mai puțin de 30 de secunde, una din femeile de la curățenie a controlat seiful, sub saltea, sertarele și valiza. Ideal ar fi să nu lăsați lucruri de valoare în camera, sau cel puțin nu in locuri comune!”, a scris femeia pe grupul Forum Grecia, de pe Facebook.

(CITEȘTE ȘI: O româncă, vacanță de coșmar pe insula Mykonos din Grecia! Ce a pățit femeia: „Am ajuns în epoca de piatră. Toți te fură”)

Cum își apăra menajera colegele de breaslă

O femeie care susține că este cameristă de foarte mulți ani într-un hotel din Grecia și că în tot acest timp, nu a auzit de cazuri în care să fure vreo menajeră ceva din bagajele turiștilor. Dată fiind situația, este dispusă inclusiv să vadă filmarea și să spună dacă este vorba, într-adevăr, despre o tentativă de furt sau nu.

Cu ocazia aceasta, a spus că menajerele au obiceiul de a deschide sertarele oaspeților, dar doar pentru a le curăța. În cazul în care găsesc obiecte personale, le închid la loc. Puțini sunt cei care cunoșteau acest secret din camerele oaspeților din Grecia.

„În primul rând, o cameristă nu și-ar risca serviciul, ținând cont că de obicei majoritatea locuiesc în zone turistice și se cunosc, să „cotrobăie” prin lucrurile clienților și mai ales să fure pantaloni scurți, sau mă rog, ce poate fura dintr-un bagaj de vacanță? Seifurile dacă sunt cu cifru le știe doar cel care îl folosește și un card de siguranță care îl are managerul și în caz că uitați codul vine personal cu încă o persoană să-l deschidă.

În ceea ce privește sertarele, da, obișnuim să le deschidem să le curățăm, referitor la asta, habar nu aveți ce găsim în ele (scrum de țigară, chipsuri, resturi de mâncare etc).Dacă au lucruri personale, le închidem la loc fără să atingem nimic”, spune menajera.

Ulterior, internauții au încercat să infirme spusele femeii, aducând la lumină o mulțime de cazuri de furt prin care au trecut ei sau apropiații lor în hotelurile din Grecia.

(CITEȘTE ȘI: Recompensă de 1.000 de euro pentru cine îl poate ajuta pe Ion. Românul din Grecia a dat toate detaliile)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult