Ce spune patronul unui club din Vama Veche despre situația critică de pe litoral! „Dacă ne vor închide, au dreptate.”

Publicat: 26/07/2020 | 23:20

În timp ce numărul cazurilor de noi îmbolnăviri crește alarmant, unii români par că nu au nicio treabă și pun distracția înaintea responsabilității sociale și propriei sănătăți.

Situația cea mai gravă este pe litoralul românesc, unde nimeni pare să nu țină cont de nimic. Nu există distanțare socială și nu se respectă nicio altă regulă de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.

În acest context, patronul unui club din Vama Veche și-a scris nemulțumirea pe Facebook și s-a arătat revoltat de nerespectarea regulilor. (CITEȘTE ȘI: IMAGINI ALARMANTE. ZECI DE TINERI AU IEȘIT VINERI SEARA PE STRĂZILE DIN VAMA VECHE, ÎN CĂUTARE DE DISTRACȚIE)

„Din lăcomie, în câteva locuri din Vamă, muzica a fost din nou dată tare și petrecerea în toi. Asta e, păcat că unii nu pot înțelege că în situația de față mai puțin e mai bine decât deloc. Dacă ne vor închide, au dreptate. Și eu aș face la fel.

E frustrant, foarte frustrant că noi ne-am chinuit să ne ținem de reguli și a fost/ este foarte dificil și scump, dar eu cred că am reușit. Dar în eventualitatea unei închideri, vom fi puși toți în aceeași oală. Și parcă nu e corect”, scrie Andrei Şoşa pe Facebook, patronul clubului Expirat.

„Ne bombardează cu controale”

Pe lângă colegii de breaslă Andrei Șoșa s-a plâns și de autorități. Acesta a subliniat că nu sunt luate măsuri, iar controalele vizează cu totul alte lucruri. (VEZI ȘI: DECIZIE UNICĂ PE LITORALUL ROMÂNESC! CE SCHIMBĂRI VOR AVEA LOC ÎN VAMA VECHE ÎNCEPÂND CU ACEST WEEKEND)

„Ne bombardează cu controale cu care pierdem ore întregi zilnic, ne întreabă de toate nimicurile, ling hârtii și dosare, completează șapte mii de procese-verbale, iar de măsurile Covid întreabă în treacăt. Și rezultatele se văd la o simplă plimbare – ospătari, barmani, shawormari, personal care nu poartă mască (sau o poartă la mișto), mese vizibil puse fără o minimă distanțare, oameni care se înghesuie la party fără să îi întrebe nimeni de sănătate. Andrei Şoşa, patron Expirat Vama Veche:

Asta e, atâta putem. Până la urmă, ce se întâmplă în Vamă e similar cu ce se întâmplă peste tot. Și nu mă gândesc numai la ce se întâmplă în țară, și în alte locuri în afară e cam la fel. Natura umană”, mai spune patronul de la Expirat.