Chinuri și suferință la America Express 2023. Cât au slăbit concurenții show-ului de la Antena 1

Publicat: 28/03/2023 | 21:53

Concurenții de la America Express au trăit o experiență de neuitat pe Drumul Aurului. Au dus lupte grele în competiție și s-au dovedit a fi luptători desăvârșiți. Pentru a pune mâna pe premiul cel mare, aceștia au fost nevoiți să-și testeze limitele și să se supună unor provocări dificile, ba chiar să facă și foamea, lucru care i-a făcut să piardă considerabil în greutate. Totuși, există și excepții. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, concurenții au făcut mărturisiri inedite din culisele competiției.

Andreea Bălan: „Noi ne-am îngrășat în America Express”

Andreea Bălan și Andreea Antonescu au făcut echipă în îndrăgitul show de la Antena 1 și au reușit să își țină fanii cu sufletul la gură în fața micilor ecrane. În comparație cu ceilalți concurenții, fetele de la Andre nu au slăbit, ci s-au îngrășat în cadrul competiției.

„Noi ne-am îngrășat în America Express pentru că noi n-am murit de foame, că cerșeam tot timpul mâncare. Pentru noi mâncarea n-a fost o problemă în America Express.

Gazdele ne găteau tot timpul mâncare seara și noi ne luam la pachet și mâncam peste măsură tocmai, când aveam, pentru că știam că n-o să mai avem și probabil organismul știind că nu o să avem depunea. Ne-am îngrășat cu vreo două kilograme, nu mult”, a dezvăluit Andreea Bălan, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Andreea Bălan a dezvăluit că atât ea, cât și Andreea Antonescu s-au îngrășat câte 2 kg la America Express (Foto: Facebook)

Ovidiu Buta: „Eu am slăbit 8 kilograme”

Pe de altă parte, Ovidiu Buta ne-a dezvăluit că a slăbit 8 kilograme, iar colegul său de echipă, Joaquin, a pierdut două măsuri la haine. Concurentul de la America Express a mărturisit că a stat nemâncat chiar și 24 de ore, căci atunci când corpul intră într-o stare de competiție, refuză de multe ori să mănânce, spune el.

„Eu am slăbit 8 kilograme, Joaquin (nr. partenerul său din cadrul emisiunii America Express) a slăbit două măsuri la haine. Ideea cu mâncatul este că tu depinzi de ceea ce îți oferă localnicii și, de obicei, dimineața sau seara, la cazare, când găsești, dar câtă vreme corpul intră într-o stare de competiție, el refuză de multe ori să mânânce. Așa că pot să zic că am avut și 24 de ore în care noi nu am mâncat”, a spus Ovidiu Buta, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Ovidiu Buta a slăbit 8 kilograme (Foto: Facebook)

Larisa Iordache: „Eu am slăbit 2 kilograme”

Larisa Iordache ne-a spus că a slăbit 2 kilograme, iar cel mai mult a stat nemâncată două zile. Gimnasta a mărturisit că pentru ea și Diana Bulimar, colega ei de echipă, lipsa hranei n-a fost neapărat un motiv pentru a face o dramă.

„Eu am slăbit două kilograme. Cel mai mult am stat fără mâncare două zile. Pentru noi n-a fost un prilej din care să facem o dramă acolo pentru că noi eram învățate cu un stil de viață, din punctul meu de vedere, puțin mai strict. Chiar dacă nu mai facem gimnastică momentan, mâncam la fel de puțin”, a declarat Larisa Iordache, pentru CANCAN.RO.

Larisa Iordache a slăbit 2 kilograme în competiție (Foto: Facebook)

(VEZI ȘI: CÂTE KILOGRAME AU AJUNS SĂ CÂNTĂREASCĂ ANDREEA BĂLAN ȘI ANDREEA ANTONESCU DUPĂ AMERICA EXPRESS. ÎMPREUNĂ, AU MAI PUȚIN DECÂT CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU)

Nelu Cortea: „Eu am slăbit 4 kilograme, Bordea 10”

Nici Nelu Cortea nu s-a putut lăuda cu faptul că a mâncat prea mult la America Express. Acesta ne-a spus că a slăbit 4 kilograme, iar Cătălin Bordea, partenerul său din cadrul show-ului, a pierdut 10 kilograme. Acesta a mărturisit că a cerșit mâncare ori de câte ori a prins ocazia, iar din cauza foamei a ajuns să mănânce chiar și un șobolan. Totuși, concurentul a recunoscut că au fost și zile în care nu a mâncat deloc.

„Eu am slăbit 4 kilograme, Bordea 10. El nici nu prea mânca. Eu cerșeam tot. Am cerșit tot ce am prins. Și în episodul de aseară am mâncat un șobolan întreg, el nu. Au fost și zile în care n-am mâncat deloc. Mâncare îți dă lumea, dar dacă îți iei din timpul misiunii să cerșești.

Doar că noi preferam să facem misiunea cât mai repede decât să cerșim și dacă se întâmpla, cât stăteam la un autostop, în spate să fie un magazinaș sau ceva, ceream mâncare. Chiar în prima zi am cerut o felie de pizza, am făcut primul autostop lângă o pizzerie. Mâncare toată lumea îți dă, cazare mai greu”, ne-a dezvăluit, la rândul lui, Nelu Cortea.

Nelu Cortea a mărturisit că a mâncat un șobolan la America Express (Foto: Facebook)

(CITEȘTE ȘI: CE NU A DIFUZAT ANTENA 1 DIN AMERICA EXPRESS. CORTEA ȘI BORDEA, LA UN PAS SĂ SE BATĂ CA ÎN FILME. „AICI TE ÎNGROP! / AI VRUT SĂ MĂ OMORI”)

This browser does not support the video element.