Cine este „Faimosul” de la Survivor România 2023 care trăiește pe picior mare? Și-a luat casă în Bali. „Tocmai am terminat-o”

Publicat: 10/01/2023 | 22:05

Remus Boroiu este unul dintre cei 12 Faimoși care au acceptat provocarea „Survivor România” 2023. Acesta a plecat încrezător în jungla din Dominicană și a lăsat în spate Bali. Faimosul numai ce și-a cumpărat o casă în paradisul însorit și urma să se mute. Însă, în loc de locuința sa comodă din Bali a ajuns în jungla din Dominicană.

Remus Boroiu este sportiv și specialist în fittness și este sigur că o să ajungă cât mai departe în competiția „Survivor România”. Acesta este încrezător în forțele proprii, este sigur că va reuși să supraviețuiască tuturor condițiilor grele din junglă și că va face ravagii pe traseu. Își dorește să ajungă până în finală și chiar să câștige.

Înainte de a pleca în aventura din Dominicană, Remus Boroiu a făcut un pas important. Acesta și-a cumpărat casă în Bali și urma ca în curând să se mute. Sportivul s-a ocupat alături de logodnica sa de amenajarea noii locuințe, însă doar ea se va bucura acum de toată munca lor. Deși era nerăbdător să se mute în casă nouă, acesta nu a putut să spună nu competiție, așa că și-a amânat planurile.

„Tocmai am terminat-o! E fresh casa și eu nu am apucat să mă mut în ea așa cum era planul făcut, să mă mut cu logodnica mea acolo. Se mută ea și eu mă mut în junglă. (…) În fiecare zi îmi e dor de Bali!

Sincer îmi doresc de ceva timp să ajung la Survivor și se pare că în 2022 am fost atât de cuminte încât le primesc pe toate și m-am aliniat cu sufletul meu și cu misiunea mea aici pe Pământ încât a venit și această provocare. Nu pot spune nu provocărilor, mai ales de genul acestora. Sunt încântat de partea pozitivă și anume că voi lăsa tot ce înseamnă telefon, tehnologie și voi face un detox tehnologic masiv”, declarat Remus Boroiu, potrivit Fanatik.ro.

Remus Boroiu și-a luat casă în Bali. Foto: Instagram

(CITEȘTE ȘI: VICA BLOCHINA, ÎN LACRIMI LA SURVIVOR ROMÂNIA 2023: „FIUL MEU NU MAI VORBEȘTE CU MINE”)

„Survivor România” 2023

Competiția „Survivor România” 2023 a început. Concurenții au ajuns în Republica Dominicană și au făcut cunoștință cu jungla în care vor locui de acum și condițiile grele de acolo. De asemenea, aceștia deja au avut primele confruntări și au putut să își facă o idee despre traseele pe care trebuie să le parcurgă. Primele zile din junglă au adus și primele conflicte.

În acest an, cei 12 Faimoși care au acceptat provocarea sunt: Ada Dumitru, Bianca Patrichi, Carmen Grebenișan, DOC, Gheboasă, Ionuț Iftimoaie, Jorge, Maria Constantin, Remus Boroiu, Sebastian Dobrincu, Ștefania Stănilă și Vica Blochina.

Cei 11 Războinici care s-au aliniat la start sunt: Alexandra Porkolab, Alin Chirilă, Andreea Moromete, Andrei Krișan, Andrei Neagu, Codruța Began, Dan Ursa, Daria Chiper, Lucianna Vagneti, Maria Lungu, Răzvan Danciu și Robert Moscalu.

(VEZI ȘI: SURPRIZĂ LA PRO TV! DANIEL PAVEL L-A DAT AFARĂ PE JORGE DIN TRIBUL FAIMOȘILOR DE LA SURVIVOR ROMÂNIA 2023)