Cine este preotul care a oficiat slujba la incinerarea lui Andrei Gheorghe. Biserica Ortodoxă îl acuză că a făcut totul pentru bani și că „lucrează” clandestin

Publicat: 26/03/2018 | 08:02

Controverse sâmbătă, la slujba de la Crematoriul Vitan, acolo unde a fost incinerat Andrei Gheorghe. Biserica Ortodoxă, prin părintele Visarion Alexa, a anunţat că nu recunoaşte slujba ţinută de acesta. Deși jurnalistul, care s-a stins din viață pe 19 martie, era ateu convins, familia și-a dorit să aibă parte de o slujbă. Astfel, la cererea rudelor, preotul Adrian Singurov a acceptat să oficieze slujba.

„Peste milioane de ani şi trupul îngropat şi cel ars va arăta identic”, a declarat, sâmbătă, Adrian Singurov, cel care a ţinut slujba de la Crematoiul Uman Vitan. Preotul Visarion Alexa  îl acuză pe Adrian Singurov că l-a condus pe ultimul drum pe Andrei Gheorghe pentru bani. (CITEȘTE ȘI Mărturisiri dureroase după incinerarea lui A. Gheorghe! „Un război!”)

„Acesta nu aparţine niciunei biserici ortodoxe care se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română. Am înţeles că el se revendică ca aparţinând unei organizaţii care are în denumire ceva cu biserica rusă, dar nu este reprezentantul Patriarhiei Rusiei în România, deci, din punctul nostru de vedere, nu este preot. A fost solicitat de familie pe cont propriu. (…) Într-un regim democrat, legea cultelor permite apariţia unor organizaţii religioase, care pot împrumuta însemne, particularităţi din Biserica Ortodoxă. Legislaţia permite apariţia acestor organizaţii religiose cu pseudonimul „ortodox”. Exista astfel de organizaţii care funcţionează cladestin”, susține preotul Visarion Alexa, citat de Mediafax.

„O să fie un măcel mediatic”

Foto: adevarul.ro

Preotul Adrian Singurov s-a apărat și nu vede de ce se face atâta scandal pe această temă. Deși se aștepta ca subiectul să fie intens mediatizat, părintele a încercat să-și explice gestul. El consideră că și incinerarea este o înmormântare normală și că oricine are dreptul la o slujbă.

„Sunt convins că o să iasă discuţii şi conflicte pe subiectul ăsta. E o înmormântare normală, însă răspunsul oficial al instituţiei Bisericii Ortodoxe Române vă garantez că o să fie cu totul altfel. O să iasă un război, măcel mediatic din clipa asta, sunt convins! Dar noi suntem pregătiţi cu orice, avem binecuvântarea Mitropolitului, suntem perfect relaxaţi“, a declarat Adrian Singurov  pentru România TV.

 

Angie Voicu