Cine sunt concurenții care se vor lupta pentru marele premiu de la „iUmor”. Când va avea loc finala

Publicat: 02/12/2022 | 12:24

Fanii emisiunii de pe Antena 1 așteaptă cu nerăbdare momentul în care se va decide cine va pleca acasă cu marele premiu al sezonului 13. Mai sunt doar câteva zile până când jurații vor avea ocazia să îi mai jurizeze, pentru ultima dată, pe cei 13 finaliști.

Chiar dacă a fost un sezon destul de greu din foarte multe puncte de vedere, „iUmor” a continuat, oferindu-le oamenilor de acasă o experiență cât se poate de plăcută. Scandalul dintre Mihai Bendeac și producătorii emisiunii a reprezentat un moment de încercare pentru cei care se ocupă de show-ul de la Antena 1, deoarece au fost nevoiți să îi găsească imediat un înlocuitor actorului.

VEZI ȘI: După plecarea lui Bendeac, trustul Intact primește o nouă lovitură! CANCAN.RO are toate detaliile scandalului cu membrul trupei ”Paraziții”! Cutremur în Antene! Cheloo vrea să plece de la iUmor: ”Scârba mea față de această emisiune…”

Cine sunt finaliștii de la „iUmor” și când va fi difuzată ultima ediție a sezonului 13

Nu vă mai ținem foarte mult pe jar și vă aducem la cunoștință faptul că marea finală a emisiunii „iUmor” va avea loc duminică, pe data de 4 decembrie 2022. Atunci, cei 13 finaliști vor apărea pe scenă și vor încerca să ofere un spectacol de neuitat, așteptând să primească din partea juraților un „LIKE”. Cei care obțin punctaj maxim, ajung la votul publicului care va decide cine va încasa în acest sezon premiul de 20.000 de euro.

Cei 13 finaliști ai acestui sezon „iUmor” sunt Vladislav Sliusarenco, Andrei Stoica, Remus Iosub, Dragoș Mitran, Doru Nicuț, Teddy Ștefănescu, Bia TRS, Laila Abdel Hafiz, Flavius Buzilă, Mahmoud Chaher, Tudorel Popa, Dima Cubreacov și Ivan Liulenov. Aceștia așteaptă cu nerăbdare ca Șerban Copoț și Dan Badea să spună „Stop vot” și să anunțe marele câștigător.

CITEȘTE ȘI: Lovitură de proporții pentru Mihai Bendeac. Fostul jurat de la iUmor a fost amendat de CNCD cu o sumă fabuloasă

Câștigătorii sezoanelor trecute „iUmor”:

  • Sezonul 1 – Vlad Grigorescu (5 iunie 2016)
  • Sezonul 2 – Maria Popovici (11 decembrie 2016)
  • Sezonul 3 – Doina Teodoru (21 mai 2017)
  • Sezonul 4 – Ana Maria Caliță (10 decembrie 2017)
  • Sezonul 5 – Andrei Cojocaru (27 mai 2018)
  • Sezonul 6 – Irena Boclincă (1 iunie 2019)
  • Sezonul 7 – Mukinka (13 decembrie 2019)
  • Sezonul 8 – Edi Vacariu (6 iunie 2020)
  • Sezonul 9 – Andrei Ungureanu (20 decembrie 2020)
  • Sezonul 10 – Andrei Garici (26 mai 2021)
  • Sezonul 11 – Virgil Ciulin (26 decembrie 2021)
  • Sezonul 12 – Mihai Radu (22 mai 2022)
Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult