Claudiu Keșeru a fost depistat pozitiv cu Covid-19!

Publicat: 06/08/2020 | 23:27

Clubul bulgar Ludogorets Razgrad a anunțat astăzi că jucătorii Claudiu Keșeru și Jorginho au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.


Biletul Zilei » Așa ne dublăm astăzi investiția!


Ludogorets Razgrad a testat jucătorii, iar potrivit rezultatelor, Jorginho și Claudiu Keseru au fost diagnosticați cu Covid-19, precizează clubul bulgar într-un comunicat postat pe site-ul oficial. „Este vorba despre Claudiu Keşeru şi Jorginho, care au fost imediat plasaţi în carantină la domiciliu şi se simt bine în prezent. De asemenea, nu există persoane infectate cu Covid-19 la Ludogoreţ II, care mâine (vineri) va juca în campionatul Ligii a doua”. a adăugat Ludogorets Razgrad.

„Conducerea lui Ludogoreţ ia toate măsurile posibile pentru a proteja sănătatea jucătorilor, antrenorilor şi angajaţilor, inclusiv prin restricţionarea parţială a accesului în baza clubului pentru persoanele străine. Clubul va continuă să funcţioneze normal, în timp ce prima echipă se pregăteşte conform programului pentru primul meci al noii ediţii de campionat, împotriva echipei Botev Vraţa, sâmbătă”, mai precizează campioana Bulgariei.

Claudiu Keşeru, 33 de ani, evoluează din 2015 la Ludogorets, pentru care a marcat 119 goluri în 203 meciuri disputate, în toate competițiile. În luna mai, atacantul român a semnat un nou contract cu gruparea bulgară, pe încă doi ani. Ultimul meci jucat de Keşeru a fost duminică trecută, în Super Cupa Bulgariei pierdută cu Lokomotiv Plovdiv, scor 0-1. În acest duel, românul a intrat pe teren în minutul 57, chiar în locul ceilulalt jucător depistat cu Covid-19, Jorginho, internațional din Guinea-Bissau.

Super Cupa Bulgariei 2020, 2 august

Ludogorets Razgrad – Lokomotiv Plovdiv 0-1 (Iliev min.89)